Ușoară iefinire a carburanților, azi. Care sunt prețurile
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 16 martie 2023 un preț al benzinei standard de 6,64 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,25 lei/litrul.
Așadar, față de ziua anterioară, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a ieftinit motorina cu patru bani pe litru și benzina, marginal, cu un ban pe litru. Ultima scumpire a carburanților a avut loc la data de 8 martie, dar de atunci au fost ușoare scăderi de preț, la câteva zile, de un-ban doi, la toate marile lanțuri de distribuție, cea din dimineața aceasta fiind ceva mai accentuată.
Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă. Consumul a crescut ușor anul trecut, cu circa 3%.
La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 74 de dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 68 de dolari, ambele fiind în ușoară creștere. Astfel, ţiţeiul WTI a atins, după mai multe zile de scădere a cotațiilor, cel mai redus nivel de după luna decembrie 2021, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul economic potenţial al problemelor de la Credit Suisse, după falimentul Silicon Valley Bank.
În momentul de față, în România, ca și în celelalte state member UE, este în vigoare un dublu embargo, atât pentru importul de țiței rusesc, cât și pentru importul de carburanți produși din țiței rusesc. Deocamdată, embargoul nu a avut efecte notabile în ceea ce privește aprovizionarea și nici nu a provocat creșteri bruște ale cotațiilor la produsele petroliere în zona noastră.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.