Ușoară ieftinire a carburanților, și azi. Care sunt prețurile

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus din nou prețurile azi, la două zile de la precedenta ieftinire. De data aceasta s-a ieftinit doar benzina.
Mihai Nicuţ - vin, 05 aug. 2022, 08:11
Ușoară ieftinire a carburanților, și azi. Care sunt prețurile

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi, 2 august 2022, în aplicația Petrom, un preț al benzinei standard de 8,20 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,83 lei/litrul.

Prețurile reale pe care le plătiți la pompă sunt cu 50 de bani mai mici însă, adică 7,70 lei pe litru la benzină și 8,33 de lei pe litru la motorină.

Așadar, Petrom a redus prețurile cu trei bani pe litru, doar la benzină, în timp ce prețul motorinei a rămas nemodificat.

Ieftinirea vine la două zile de la precedenta, când compania a redus prețurile cu zece bani pe litru, atât la motorină, cât și la benzină, o mișcare de preț mai amplă decât cele cu care ne obișnuise compania.

Este a șaptea scădere consecutivă de preț după 1 iulie, momentul de la care companiile au redus prețurile cu 50 de bani pe litru ca urmare a Ordonanței Guvernului.

Potrivit datelor Petrom de la jumătatea anului, cererea națională de carburanți s-a redus în trimestrul al doilea cu 2%, după ce în primul trimestru crescuse cu 7%.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

Petrolul se tot ieftinește

Preţurile petrolului au scăzut joi la cele mai reduse niveluri din ultimele şase luni, după date din SUA care au arătat că stocurile de ţiţei şi benzină au crescut în mod neaşteptat săptămâna trecută, în timp ce OPEC+ a anunţat că îşi va creşte ţinta de producţie a petrolului cu 100.000 de barili pe zi (bpd), potrivit Reuters.

La ora redactării acestei știri, cotația pentru țițieul Brent, de referință pentru piața europeană, era de 94,37 dolari pe baril, iar ce a tipului WTI, de referință pentru piața americană, era de 88,89 dolari (date OilPrice.com).

Te-ar mai putea interesa și
Cererea pentru centre de date locale crește. Florin Popa, Orange Business: Semestru doi al anului trecut a fost cel mai bun din istoria noastră din punct de vedere comercial
Cererea pentru centre de date locale crește. Florin Popa, Orange Business: Semestru doi al anului trecut a fost cel mai ...
Piața centrelor de date din România traversează o perioadă de activitate intensă, impulsionată de nevoia tot mai mare a companiilor pentru soluții de colocare, infrastructură cloud și......
Declarația unicã se depune pânã la data de 26 mai, inclusiv
Declarația unicã se depune pânã la data de 26 mai, inclusiv
Termenul limitã pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute ...
Nemţii de la Schumag au plecat din România. 39 de salariaţi au fost disponibilizaţi
Nemţii de la Schumag au plecat din România. 39 de salariaţi au fost disponibilizaţi
Producătorul german de piese de înaltă precizie Schumag AG a decis închiderea subsidiarei din România, arată decizia ...
EXCLUSIV Cel mai mare contract de asigurare din România. Cât vrea să dea Ministerul de Interne pe asigurarea elicopterelor și avioanelor și cine are cele mai mari șanse să ia contractul
EXCLUSIV Cel mai mare contract de asigurare din România. Cât vrea să dea Ministerul de Interne pe asigurarea elicopterelor ...
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat o licitație prin care intenționează să asigure aeronavele (cea mai mare ...