USR către noul ministru al Transporturilor: Puteţi fi groparul sau salvatorul autostrăzii Sibiu – Piteşti
Cătălin Drulă, Deputat USR în Circumscripția electorală nr. 37 Timiș, Liviu – Ionuț Moşteanu, Deputat USR în Circumscripția electorală nr.3 Argeș şi Horațiu Cosma, Consilier Parlamentar, îi transmit noului ministru al Transporturilor o listă cu sugestii de acţiuni pe care le consideră necesare şi urgente.
Redăm mai jos sugestiile USR către Felix Stroe, ministrul Transporturilor.
„Infrastructura rutieră
Administrative
Recrutarea de specialiști cu experiență în funcțiile cheie la CNAIR înlocuind astfel incompetența celor numiți exclusiv pe criterii politice care au dus la dezastru în ultimii 4 ani, fie că vorbim de proiecte de modernizare drumuri naționale sau studii de fezabilitate, știm cu ce rezultate au fost promovați de predecesorul dumneavoastră.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) așteaptă să fie operațională. Puneți în valoare OUG-ul de înființare care a fost dat în 2016 pentru că, din păcate, până acum nu s-a făcut nimic. Tot în 2016 s-a semnat un contract de asistență tehnică cu ASFINAG (compania austriacă de autostrăzi). Asta ar asigura garanția calității serviciilor din partea unei companii moderne, cu oameni buni, angajați transparent și promovați meritocratic.
Proiecte noi
Autostrada Pitești – Sibiu: proiectul este blocat. Sunteți în postura în care alegeți să fiți salvatorul sau groparul acestui proiect. Se poate face pregătirea proiectului așa cum trebuie pe secțiunile de mijloc, cele cu adevărat grele în Valea Oltului și prin Subcarpați. Pentru a da bine politic, cei din CNAIR vor să lanseze proiectarea + execuția în baza SF-ului din 2008 care nu are studiile geotehnice necesare și multe alte lipsuri identificate de experții europeni în 2013. Este rețeta dezastrului și a unor viitoare blocaje, rezilieri și despăgubiri de plătit. Pe secțiunile din capete sunt probleme cu exproprierile și nu există acord de mediu și nimeni nu lucrează la asta.
Autostrada Tg Mureș – Iași: predecesorul dumneavoastră nu a reușit în 9 luni să desuspende contractul semnat (dar niciodată început) pentru proiectarea primei secțiuni de 100km din Transilvania (Tg. Mureș-Ditrău). Există consultant (contract semnat), există finanțare, este necesar și suficient doar să dați ordinul de începere a lucrărilor.
Licitațiile lansate în 2016 pentru autostrada A7 (A3-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani) nu au câștigători și a trecut un an de când au fost lansate, Departamentul care se ocupă de licitații în CNAIR întârzie mult și nejustificat încheierea proceselor de licitații, Considerăm că sunt neperformante și că sunt necesare măsuri de schimbare a persoanelor răspunzătoare cu altele angajate pe criterii de performanță,
Proiectele de drumuri expres de legătură, cu mare câștig pentru investiție, pregătite în ultimii 3 ani: Timișoara-A1, Cluj-A3, Vama Giurgiu-DN5 sunt blocate în acest moment la Ministerul Finanțelor, din nou riscăm să zacă prin sertare și apoi să ne plângem că avem SF-uri expirate, e necesar ca aceste proiecte să fie aprobate în Guvern,
Proiecte existente
Autostrada A1: cel mai important coridor de transport al României nu are contract de execuție lucrări pentru porțiune critică pe care sunt prevăzute două tunele în lungime totală de 2km (între Lugoj și Deva). CNAIR a gestionat dezastruos acest proiect și acum justifică într-un mod iresponsabil și complet neadevărat, dând vina pe urși… Este nevoie de reprezentanți asumați și responsabili, cu putere de muncă și capacitate de conducere, este nevoie de decizia de preluare a proiectului tehnic deja realizat de Antreprenor (la cererea CNAIR) și de a-l scoate la licitație.
Autostrada Transilvania (A3): Este nevoie de acord de mediu între Tg. Mureș și Oradea și contracte semnate de ani de zile, cu finanțare disponibilă, nu pot fi începute.
Autostrada Sebeș-Turda (A10): Este nevoie de autorizație de construire, întârziat atât de mult – 3 ani de la semnarea contractului, pentru nodul cu autostrada A1 de la Sebeș, un nod foarte complex.
Șosele mai bine întreținute:
Înlocuiți directorii incompetenți de la DRDP-uri cu profesioniști atât din perspectivă tehnică, cât și cu capacitate și experiență în organizare. Așa cum s-au făcut lucrările de întreținere cu criblură anul aceste este o rușine și regionalele au stat pasive/complice cu executanții acestor lucrări care au spart parbrizele mașinilor românilor.
Bugetul pentru întreținerea șoselelor în 2017 este la jumătate față de cel din 2016. Din păcate nici aceste disponibilități nu au fost utilizate până la rectificare. Bugetul pentru 2017 ar fi trebuit să fie cel puțin la nivelul celui din 2016. Probabil că este târziu deja, să discutăm de o suplimentare bugetară pentru acest an, dar în 2018 trebuie să revină cel puțin la nivelul din 2016.
Căi ferate:
Este necesară înlocuirea directorului CFR SA – Dumnealui este interimar și nu a dovedit în această perioadă competențe sau rezultate satisfăcătoare, dimpotrivă, rezultatele sunt mediocre.
Tot la CFR SA trebuie reorganizat departamentul de investiții și dezvoltare – Există foarte mulți bani europeni, disponibili iar contractele se semnează într-un ritm extrem de lent. Pentru ultimul contract mare au trecut 3 ani de la lansarea licitației până la semnare.
Atragem atenția că CFR Călători e în moarte clinică – e doar o chestiune de timp până va începe să se ducă, accelerat, la vale. Operatorii privați ii vor eroda poziția încet și sigur.
Atragem atenția că CFR Marfă este cu un picior în groapă – În 2013 Comisia Europeană ne-a permis să ștergem datoriile (aproximativ 380 milioane de Euro) cu condiția să o privatizăm până la sfârșitul lui 2015. Privatizarea a eșuat (dl. Victor Ponta ar putea ști de ce). Dacă CFR Marfă nu se privatizează URGENT, DG Comp va lansa investigație și compania va sfârși în insolvență. Poate e momentul să destructurați rețeaua lui Gruia Stoica din CFR Marfă. Principalul competitor controlează această companie de stat din umbră
Autoritatea de Reformă Feroviară are un președinte cu rang de secretar de stat care a angajat în acest an 40 de oameni care nu fac absolut nimic. Trebuie să cumpere material rulant de 400 milioane de Euro (bani europeni) și să restructureze calea ferată, însă în 10 luni ei nu au fost în stare să își facă un site.
Naval:
Există un director interimar bun la port Constanța care a mai detensionat situația. Ritmul de investiții este însă, foarte slab.
Este necesară schimbarea directorilor la Administrațiile Porturilor Dunărene Maritime și Fluviale – nu se remarcă nici un fel de rezultate la aceste companii.
Este necesară și ușor de realizat desființarea Administrația Canalelor Navigabile și fuzionarea cu Administrația Portului Constanța. În afară de cei de la ACN care au niște locuri de muncă liniștite și cu salarii bune, nimeni nu se va opune; chiar și acționarul minoritar, Fondul Proprietatea, este de acord.
Dunărea se blochează în fiecare an pentru că bulgarii nu draghează bucata lor și România pierde foarte mulți bani prin lipsă de predictibilitate a coridorului de transport dunărean. Exista deja un memorandum semnat în septembrie 2016 pentru modificarea acordului de la Belgrad din ’55. Anul acesta trebuia să se întâmple mai multe negocieri cu bulgarii astfel încât să putem draga noi la ei când ei nu își fac treaba. Dl. Ministru Meleșcanu trebuia să facă niște pași pe acest subiect.
Aerian:
Situația dezastruoasă de la TAROM este bine cunoscută. Vă recomandăm să investigați modul în care s-a semnat contractul de leasing pentru ultimele avioane. Credem că TAROM trebuie privatizat rapid pentru că altfel compania se va duce în picaj cu viteza maximă. Este nevoie de un consiliu de administrație format din oameni profesioniști și un director care să dezvolte și să pună în practică un plan de acțiune . Din Consiliul de Administrație face parte dl. Răzvan-Alexandru Marică, viitorul ginere al baronul de Giurgiu, Nicolae Bădălau, de curând numit de ministrul Cuc, având în vedere felul în care a fost impus, poate găsiți o formulă de conducere competenta care să asigure salvarea TAROM.
Aeroporturi București – Directorul căruia i-a fost prelungit ilegal mandatul interimar este fostul șef de cabinet al lui Răzvan Cuc. E primul lui loc de muncă și pare puțin cam depășit. A reușit într-un an doar să pună borduri prin parcare. Trebuie înlocuit urgent.
– Pista stângă e neterminată și nesemnalizată, pista dreapta crapă peste tot și trebuie demarată urgent reparația capitală.
– Aeroportul trebuie recertificat conform Regulamentului 139 la sfârșitul anului, Nu s-a făcut nimic pentru certificare. Dacă ar fi să acționăm în litera legii, aeroportul ar trebui închis, însă foarte probabil va opera cu restricții.
– Strategia de dezvoltare a aeroportului a fost revizuită anul trecut de un consultant BERD. Vă rugam să studiați și să puneți în aplicare recomandările din acest studiu.
– Insistăm să vă documentați și în privința atribuirii contractului de proiectare și execuție pentru rotonda de la Băneasa; Este foarte întârziat și acest proiect.
ROMATSA – Există un director interimar căruia i-a fost prelungit ilegal mandatul. Acesta este un personaj controversat așadar credem că ar fi un câștig să-l înlocuiți pe criterii de integritate și performanță,
Faptul că nu este semnat contractul colectiv de muncă face să existe permanent riscul grevei controlorilor de trafic.Totodată recomandăm refacerea și simplificarea organigramei înlăturând astfel paraziți politici aflați în structurile administrative. Astfel se asigură și condiții pentru o mai bună performanță;
Există directori și administratori interimari. Este obligatoriu să recrutați profesioniști care să-și asume cu responsabilitate aceste funcții. Dacă guvernanța corporativă nu este implementată, companiile de stat vor continua să fie niște găuri negre pana se vor distruge.
Exista o lege, OUG 109/2011, care ne obligă să numim management profesionist la aceste companii. Ne așteptăm să o respectați întocmai.
Metrou:
M5 Drumul Taberei se mișcă extrem de încet, avansul anul acesta este minuscul, deși stadiul e de peste 90%. Problema e că finanțarea a cam lipsit și atunci constructorul a lăsat-o moale. E păcat să stăm cu linia aproape terminată și să ne uităm la ea.
Ar trebui să analizeze cu specialiștii dacă se justifică M6 în loc de cale ferată. Băgăm 1 miliard de euro într-o magistrală fără trafic doar pentru interese imobiliare, în loc să rezolvăm prioritățile mult mai stringente din București (M5 continuarea, M4 spre progresul, M7).”