USR cere demiterea miniștrilor Apărării și de Externe și expluzarea ambasadorului rus Kuzmin, după descoperirea resturilor unei drone prăbușite în România
„După trei zile de eforturi concertate de a muşamaliza un incident major de securitate pentru România, informaţiile Ucrainei despre drona rusească prăbuşită în România se confirmă chiar de către Guvernul României. În acest context, USR cere demiterea imediată a miniştrilor Apărării şi de Externe din funcţie pentru că au minţit cu bună ştiinţă poporul român şi au afectat imaginea internaţională a României în mod ireversibil”, a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat de presă transmis către Agerpres.
Drulă a menţionat că Angel Tîlvăr, „profesorul de engleză instalat să conducă Ministerul Apărării într-o perioadă extrem de sensibilă”, a fost primul care a negat şi „a minţit o ţară întreagă”.
„Ba mai mult, a şi jignit partenerii noştri din Ucraina cu negarea sa vehementă”, a menţionat preşedintele USR.
Cătălin Drulă susţine şi că Luminiţa Odobescu „a minţit la Berlin”, într-o audienţă internaţională, „fără urmă de remuşcare” în calitate de şef al diplomaţiei şi la fel a făcut „şi şeful ei, Klaus Iohannis, în conferinţă de presă comună cu premierul luxemburghez Xavier Bettel”.
„USR îi cere preşedintelui Iohannis să convoace de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi să prezinte public măsurile care au fost luate. A sosit momentul să avem un preşedinte care lucrează pentru România”, spune Drulă.
De asemenea, USR cere expulzarea ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin.
„România trebuie să transmită Federaţiei Ruse un mesaj foarte ferm. Astfel de incidente sunt inacceptabile. A sosit vremea ca ambasadorul Federaţiei Ruse, Valeri Kuzmin, să fie trimis acasă. Valeri Kuzmin nu s-a ocupat decât cu justificarea crimelor ruseşti în Ucraina şi încurajarea curentelor antidemocratice din România. Expulzarea sa din România e un gest sanitar mult întârziat”, a declarat vicepreşedintele USR, Dan Barna.