USR PLUS vrea să fie făcut public raportul care a stat la baza plângerii penale făcute pentru accesul în RENV
„Susţinem Ministerul Sănătăţii în demersul de verificare a eventualelor nereguli în procesul de vaccinare, orice posibile încălcări ale cadrului legal privind vaccinarea urmând să fie sesizate organelor competente şi aduse la cunoştinţa publicului. Birourile Naţionale USR PLUS susţin demararea unei anchete de către Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii privind existenţa centrelor ‘închise’ de vaccinare, procedurile, accesul la ele şi modul în care au respectat cadrul legal. De asemenea, pentru o corectă informare a publicului, Alianţa USR PLUS solicită premierului Florin Cîţu să desecretizeze minuta şedinţei de guvern în care a fost adoptată hotărârea privind înfiinţarea centrelor speciale de vaccinare, devenite la momentul publicării datelor mai numeroase chiar decât toate centrele aflate la dispoziţia populaţiei”, se arată într-un comunicat USR PLUS.
Alianţa susţine că „buna guvernare nu este posibilă departe de ochii publicului, în afara dezbaterii publice şi în lipsa unei asumări clare a responsabilităţilor ce revin fiecărei instituţii şi persoane”.
„Reprezentanţii Alianţei USR PLUS în structurile statului au un mandat ferm şi consecvent să depună eforturi pentru continuarea reformelor anunţate în debutul acestei guvernări. Primul pas este câştigarea alături de Ministerul Sănătăţii şi întregul Guvern a luptei cu pandemia. Transparenţa este esenţială pentru succesul acestei lupte şi nu este negociabilă”, se subliniază în comunicat.
Corpul de control al prim-ministrului a sesizat Ministerul Public „in rem” privind accesul în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV), ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătăţii şi la celelalte instituţii din subordinea sau coordonarea Guvernului care au atribuţii legale în privinţa gestionării platformei de vaccinare.
Verificările arată că pe 7 martie 2021, într-o jumătate de oră, au fost 181 de încercări nereuşite de acces la platforma RENV printr-un cont solicitat de Ministerul Sănătăţii, iar tentativele de accesare sunt de la o adresă IP găzduită pe un server privat din Germania.
Guvernul explică într-un comunicat de presă că accesul în acest sistem se face prin username şi parolă de către: vaccinatori (centre de vaccinare), Direcţii de Sănătate Publică, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, populaţie. Singura condiţie de acces este utilizarea unui IP (internet protocol) din România.
În urma solicitărilor repetate ale reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, Institutul de Sănătate Publică a acordat accesul ministerului la RENV pentru o interfaţă separată, care conţine doar date numerice, utilizând contul: ‘monitorizare_minister’.
„Ministerul Sănătăţii a nominalizat patru reprezentanţi care au avut acces la datele din RENV, utilizând contul ‘monitorizare_minister’ fără a exista un act administrativ de delegare/încredinţare a unor atribuţii, de stabilire a responsabilităţilor şi a limitelor de competenţă sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă. La data de 07.03.2021, într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereuşite de acces la platforma RENV utilizând contul ‘monitorizare_minister’ (alocat MS) de pe un IP găzduit pe un server din afara graniţelor României (server privat din Germania)”, se arată în comunicat.
Sursa citată subliniază că „regimul juridic insuficient definit şi reglementat al consilierului onorific poate crea un mecanism de eludare a regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003”, deoarece, „prin încredinţarea unor atribuţii specifice unui funcţionar public (în sensul larg al noţiunii), respectiv accesul la date sau informaţii din cadrul unei/unor instituţii publice, consilierului onorific nu îi sunt stabilite şi responsabilităţi în domeniul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese”.