USR şi Forţa Dreptei au sesizat CCR cu privire la legea de aprobare a OUG 73/2023, prin care premierul acordă bani din Fondul de rezervă al Guvernului
„USR şi Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională pe legea prin care majoritatea PSD – PNL din Parlament i-a dat voie premierului Marcel Ciolacu să aloce discreţionar, cu încălcarea legilor României, tot mai multe miliarde din Fondul de rezervă al Guvernului, fond care ar trebui să fie destinat doar cheltuielilor urgente sau neprevăzute”, se arată într-un comunicat, transmis marţi AGERPRES de USR.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, susţine că premierul Marcel Ciolacu îşi permite, cu aprobarea tacită „a preşedintelui – turist de lux”, ceea ce nu şi-a permis niciun alt premier în istoria recentă a României – „şi-a creat un buget paralel, din care împarte bani când şi cui vrea el”.
„Nu a făcut rectificare bugetară, ca să nu se vadă dimensiunile dezastrului pe care l-a creat în finanţele statului, dar, în schimb, dă bani în fiecare săptămână ba pentru nişte salarii şi pensii speciale pe la diverse ministere, ba pentru servicii, ba chiar şi preşedintelui mereu absent. Faţă de cât au preconizat la începutul anului au cheltuit din Fondul de rezervă de peste 15 ori mai mult, depăşind 10 miliarde de lei. Ciolacu trebuie să răspundă pentru asta, nu poate ocoli Parlamentul şi Constituţia după bunul plac”, a spus Drulă, citat în comunicat.
Parlamentarii Forţa Dreptei au precizat, tot printr-un comunicat de presă, că actul normativ contestat la CCR instituie pentru anul în curs o serie de derogări referitoare la disciplina financiară şi bugetară obligatorie pentru autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv în privinţa Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
„Practic, prin modificările legislative operate de OUG 73/2023 a fost introdus un tertip prin care Guvernul ocoleşte necesitatea adoptării rectificării bugetare. Acest lucru întrucât permite Guvernului utilizarea sumelor din Fondul de rezervă bugetară pentru cheltuieli care devin scadente şi sunt previzibile şi care ar fi trebuit să fie susţinute prin intermediul rectificării bugetare şi prin actualizarea liniilor bugetare în acord cu necesităţile concrete de finanţare. În schimb Guvernul PSD – PNL a deturnat scopul pentru care a fost constituit Fondul de rezervă, respectiv pentru cheltuieli determinate de situaţii neprevăzute sau urgente, cum ar fi dezastrele naturale, accidente sau alte cazuri care reclamă o intervenţie iminentă, inclusiv prin mijloace financiare”, susţine Forţa Dreptei.