Utilizatorii aplicațiilor de shopping cumpără mai multe produse decât cei care folosesc site-urile magazinelor

Economica.net
16 07. 2019
4k_buy_now_button_online_shopping_on_smartphone_screen_ekbycalve__f0002_03787600

În spatele acestor numere se găsește un comportament de utilizare specific aplicațiilor mobile și a unor instrumente care nu pot fi utilizate în site-urile mobile. În primul rând, aplicațiile rulează și se încarcă mai repede, iar, de cele mai multe ori, se află la îndemâna utilizatorului, se arată într-un comunicat al RTB House.

Previziunile eMarketer arată că bugetele alocate pentru publicitatea pe mobile vor depăși valoarea de 232,34 miliarde de dolari în 2019 la nivel global. În plus, potrivit cercetărilor Statista, traficul global de date mobile este estimat să crească de aproape 3 ori între 2018 și 2021. Motivul din spatele acestei tendințe este faptul că tot mai mulți utilizatori folosesc smartphone-urile și, implicit, aplicațiile mobile. În plus, 87% dintre utilizatorii de telefonie mobilă își petrec timpul în aplicații. Creșterea vitezei internetului sporește, de asemenea, acest proces în mod constant de la an la an.

Potrivit unui raport realizat de App Annie, timpul petrecut în aplicațiile pentru cumpărături a crescut la 18 miliarde de ore în anul 2018, la nivel global. În general, mediul aplicațiilor este o zonă excelentă de testare a diferitelor abordări și tactici de marketing, ceea ce va duce în final la rate de conversie mai mari. De asemenea, o analiză Compuware arată că 85% dintre consumatori preferă aplicațiile atunci când vine vorba de achiziții, în detrimentul site-urilor mobile.

Deși raportul realizat de App Annie anticipează o creștere semnificativă a ratei de conversie prin intermediul reclamelor în aplicații, oamenii de marketing încă nu cunosc posibilitățile de publicitate prin acest canal. Acest lucru este surprinzător, deoarece concurența dintre branduri devine din ce în ce mai aprigă și mai exigentă, asemenea comportamentului, nevoilor și așteptărilor pe care le au utilizatorii.

Potrivit unei cercetări realizate de Adjust, care a analizat opt miliarde de instalări de aplicații la nivel mondial, în medie, aplicațiile sunt șterse în termen de 5,8 zile de la ultima utilizare. Desigur, există multe motive pentru care utilizatorii dezinstalează aplicațiile, cum ar fi spațiul de stocare insuficient, erorile de sistem, experiența de utilizare slabă sau, pur și simplu, faptul că aceștia uită de aplicații din cauza lipsei de interacțiune cu acestea.