Uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan au început 2024 cu creșteri majore ale producției

În prima lună a anului 2024 au fost asamblate în România 48.728 de autoturisme, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 25,34% față de ianuarie 2023.
Robert Stan - mar, 27 feb. 2024, 16:47
Uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan au început 2024 cu creșteri majore ale producției

Conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), majorarea din ianuarie, una importantă, vine după ce uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan din România au realizat creșteri ale producției și în întreg anul 2023. Astfel, în întreg anul trecut au fost asamblate în România 513.050 de mașini, un nou record al industriei autohtone.

Pentru comparație, dacă în ianuarie 2024 au fost asamblate în România 48.728 de autoturisme, în aceeași lună a anului trecut erau produse, de aceleași două uzine, 38.568 de mașini, în timp ce în prima lună din 2022 de pe liniile de asamblare ieșeau 35.171 de unități.

Din totalul autoturismelor asamblate în ianuarie 2024 în România, 32.354 de unități au fost produse în uzina Automobile Dacia de la Mioveni, în timp ce 16.374 de unități sunt aferente uzinei Ford Otosan de la Craiova.

Este demn de remarcat că, prin comparație cu ianuarie 2023, producția Ford Otosan a înregistrat o creștere mai mare decât cea a Automobile Dacia. Mai exact, dacă rezultatul uzinei de la Mioveni este echivalentul unei majorări a numărului de vehicule asamblate, față de ianuarie 2023, de 22,92%, cel al uzinei Ford Otosan din Craiova relevă o creștere cu nu mai puțin de 33,71%.

Trebuie menționat și că, în 2024, ambele uzine românești de automobile au un portofoliu important de vehicule. La Automobile Dacia sunt asamblate modelele Duster și Jogger în exclusivitate pentru piața europeană alături de deja „bătrânul” Logan și un număr redus de unități Sandero Stepway. În același timp, la Ford Otosan Craiova sunt asamblate, în exclusivitate pentru piața europeană, modelele Puma, Transit și Tourneo Connect.

Te-ar mai putea interesa și
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul indian Ahmedabad, dar un pasager cetăţean britanic, de origine indiană,......
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni pe care Bruxelles-ul vrea să-l impună Moscovei
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni ...
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anticipat joi "o mare bătălie" în interiorul Uniunii Europene cu privire ...