Vă temeți să plătiți cu cardul pe Internet? Puteți plăti cash la Poștă
Mai exact, clienţii au posibilitatea să achite, în numerar, contravaloarea comenzilor online și a facturilor la ghiseul oficiilor poştale. Aceştia vor primi via e-mail şi SMS toate informaţiile necesare pentru finalizarea plăţii.
Noua metodă de plata este complementară opţiunii de plată online cu cardul bancar şi se adresează clienţilor care preferă achitarea în numerar a facturilor, cumpărăturilor sau serviciilor online.
Cum funcţionează
Odată plasată comanda pe site, clientul poate opta pentru efectuarea plăţii prin poştă, selectând câmpul „Plata numerar la ghişeul Poşta Română” de pe formularul de comandă al site-ului, bineînţeles, dacă pagina conţine această modalitate de plată. Sistemul PlățiOnline îi va afişa imediat formularul de plată, trimiţându-i prin e-mail şi SMS un cod de bare. Cu aceast cod printat, clientul se va prezenta la oficiul poştal, unde va putea achita cu numerar.