„Vacanţă activă în Bucureşti” – program pentru copiii cu părinţii la serviciu de la Primăria Capitalei. Încep înscrierile

Municipalitatea dă startul înscrierilor în programul "Vacanţă activă în Bucureşti", destinat copiilor cu părinţii la serviciu în intervalul 12 - 23 aprilie, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti.
AGERPRES - lun, 05 apr. 2021, 11:33

În intervalul de vacanţă suplimentară faţă de cea şcolară iniţială, Primăria Capitalei va pune gratuit la dispoziţie cinci spaţii pentru aproximativ 1.200 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 12 ani: Muzeul Copiilor, hub-ul educaţional Proedus de la AFI Cotroceni, Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului şi sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal.

Programul este destinat copiilor cu ambii părinţi la serviciu sau cu părinţi la muncă, în cazul celor din familii monoparentale. Municipalitatea precizează că iniţiativa nu se adresează celor cu părinţi în telemuncă. Pentru înscrierea în program, părinţii vor semna o declaraţie pe proprie răspundere că sunt la serviciu în această perioadă.

Înscrierile se fac începând de luni, iar confirmarea va fi primită în intervalul 8 – 9 aprilie. Participaţii vor fi acceptaţi în ordinea înscrierii.

Formularul şi condiţiile de înscriere se regăsesc pe site-urile https://www.cantusmundi.com/evenimente/stiri/vacanta-activa-in-bucuresti-la-occ-si-cantus-mundi-104 şi https://www.proedus.ro/vacanta-activa-in-bucuresti-la-proedus/.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute şi la numere de telefon: 0310 699 531 – de luni până vineri, în intervalul orar 10,00 – 18,00, pentru Muzeul Copiilor şi hub-ul educaţional Proedus de la AFI; 0751.186.008 – de luni până duminică, în intervalul orar 9,00 – 20,00, pentru Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului, sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal.

Fiecare copil va avea acces la o singură grupă şi într-un singur interval orar, în acelaşi spaţiu pentru care optează prin formular, după următorul program:

* Muzeul Copiilor – 8,00 – 12,00 sau 14,00 – 18,00;

* Hub Proedus AFI – 9,00 – 13,00 sau 14,00 – 18,00;

* Opera Comică pentru Copii/ Sala Palatului / Sediul Corului Madrigal – 8,00 – 12,00 sau 13,00 – 17,00.

Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat, de activităţi educaţionale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciţii de dezvoltare personală şi vor fi implicaţi în diverse activităţi artistice la care vor participa actori profesionişti din sectorul public şi privat.

Pentru a respecta măsurile de protecţie anti-COVID-19, aceştia vor fi împărţiţi în grupe mici, cu asigurarea distanţării necesare, iar cei cu vârsta de peste 5 ani vor purta obligatoriu mască. Fiecare dintre locaţii dispune de spaţii generoase, astfel să încât să fie asigurat un perimetru de 5 mp/copil, pentru a evita aglomerarea.

Spaţiile vor fi dezinfectate atât la finalul fiecărui interval, cât şi la sfârşitul zilei prin nebulizare. De asemenea, materialele care sunt folosite în activităţile copiilor vor fi dezinfectate periodic.

Copiii vor primi măşti de protecţie, dezinfectant şi asistenţă medicală, dacă va fi cazul.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria a atribuit Alstom un contract de 448 milioane euro pentru achiziția a 35 de rame electrice și mentenanță pentru 15 ani
Bulgaria a atribuit Alstom un contract de 448 milioane euro pentru achiziția a 35 de rame electrice și mentenanță pentru ...
Bulgaria a atribuit companiei Alstom un contract în valoare de 448 milioane de euro pentru furnizarea a 35 de rame electrice și pentru mentenanța acestora timp de 15 ani. Atribuirea vine după un......
Avertisment de la ANAF pentru toți românii. Veți primi un telefon!
Avertisment de la ANAF pentru toți românii. Veți primi un telefon!
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că în această perioadă are loc o nouă tentativă de fraudă ...
Serviciul de informații german BDN spune că s-au aduncat dovezi ca pandemia de COVID-19 ar fi pornit din laborator în Wuhan. China recomandă prudență
Serviciul de informații german BDN spune că s-au aduncat dovezi ca pandemia de COVID-19 ar fi pornit din laborator în ...
China a îndemnat joi la prudență și reținere politică după informațiile privind raportul serviciului de informații ...
Noua Casă 2025 – Plafonul de garantare de 500 de milioane de lei a fost aprobat de Guvern
Noua Casă 2025 – Plafonul de garantare de 500 de milioane de lei a fost aprobat de Guvern
Plafonul de garantare pentru Programul "Noua Casă" aferent anului în curs a fost stabilit, joi, de Guvern, la 500 de milioane ...