Vacanţa de Sfânta Maria – Preţul mediu al unui sejur la mare este de 906 lei (Travelminit)

Preţul mediu al unui sejur de două nopţi pentru doi adulţi în minivacanţa de Sfânta Maria este, la nivel de ţară, de 797 de lei, la mare acesta ajungând la 906 de lei, cu 5,47% mai mult faţă de 2023, arată datele Travelminit, platformă hotelieră.
AGERPRES - mar, 13 aug. 2024, 14:35
Vacanţa de Sfânta Maria - Preţul mediu al unui sejur la mare este de 906 lei (Travelminit)

Potrivit sursei citate, cele mai căutate staţiuni de la mare sunt Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Neptun, iar la munte, în topul clasamentului se află Sinaia, Buşteni şi Predeal.

„O menţiune specială merită şi oraşele Gura Humorului şi Colibiţa, care sunt apreciate de tot mai mulţi turişti ce le aleg pentru vacanţele lor. În ceea ce priveşte destinaţiile balneare, Sovata, Praid, Băile Herculane, Băile Felix şi Băile Tuşnad sunt favoritele românilor pentru luna august. Preţul mediu pentru un sejur doi adulţi, două nopţi, este de 797 de lei, iar pentru 4 nopţi, preţul mediu creşte la 1.589 de lei”, susţin reprezentanţii Travelminit, citat într-un comunicat al platformei.

Totodată, pentru destinaţiile de la munte, preţul mediu este asemănător celui de la nivel de ţară. Astfel, un sejur pentru doi adulţi, două nopţi, costă 759 de lei, o creştere de numai 2,45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Numărul rezervărilor pentru minivacanţa de Sfânta Maria a crescut în comparaţie cu restul lunii august, o dovadă în plus a faptului că românii vor să profite de puntea făcută între ziua de joi (15 august) şi weekend. Aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi dintre ei se vor îndrepta fie către localităţile de la munte, în special de pe Valea Prahovei, cât şi spre litoralul românesc”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, mai sunt locuri disponibile la unităţile de cazare din ţară, iar hotelierii şi proprietarii de pensiuni, case de vacanţă anunţă inclusiv oferte last minute pentru acest weekend.

„Având în vedere faptul că suntem în plin sezon estival, litoralul românesc este din nou în topul preferinţelor românilor. Nici marile oraşe nu vor fi ocolite în acest weekend prelungit, mai ales că turiştii au început să se orienteze tot mai des către city-break-uri în ţară”, precizează sursa citată.

Din punctul de vedere al numărului de rezervări, marile oraşe ocupă cel mai mare procent din total, cu 30%, fiind urmate de litoralul românesc, cu 28%, şi staţiunile montane, cu 15%.

Celelalte procente au fost distribuite în mod egal între staţiunile balneare, destinaţiile rurale mai mici şi Delta Dunării, o destinaţie căutată în special pe timp de vară.

În topul oraşelor populare în weekendul de Sfânta Maria se află Braşovul şi Sibiul, urmate de Bucureşti, Oradea şi Cluj-Napoca, oraşe alese frecvent de români pentru un scurt city-break.

Portofoliul Travelminit conţine 8.500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platforma şi acoperă o gama largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţă rezervărilor cu card de vacanţă.

Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...