Vacanţă inedită: un milion de dolari pentru 111 zile- Africa, India, Galapagos, Brazilia şi Canada

Economica.net
19 04. 2014
galapagos_91661100

111 zile, 12 ţări şi 18 specii pe cale de dispariţie vor fi vizitate contra sumei de un milion de dolari pentru două persoane şi un ghid. Agenţia de turism spune că 10% din taxe vor fi direcţionate către proiectele care se ocupă de conservarea speciilor. Cel care va cumpăra o astfel de vacanţă va călători cu avionul la clasa I şi se va întâlni cu experţi locali

Vacanţa începe cu opt zile de explorat rezervaţiile din Kenya, unde se pot vedea rinocerii albi, una dintre speciile ameninţate de dispariţie, potrivit CNN Travel. Vacanţa este concepută pentru a combina experienţele de lux, cu contribuţii la eforturile de conservare. În cele cinci zile în Ruanda se pot vedea gorilele de munte. Doar 880 de exemplare mai există în Ruanda, Republica Democrată Congo şi Uganda.

În Tanzania se va merge în munţii Mahale pentru a observa cimpanzeii. În Madagascar se vor petrece 12 zile unde pot fi vazuţi Maki, din familia lemurienilor. Numărul acestora s-a redus cu 80% din 1981 până în 2008, iar numărul lor este estimat la 1.000 de exemplare.

O săptămână va fi petrecută în Botswana, unde se vor observa câinii sălbatici. Aceţi câini pictaţi, care diferă de câinii domestici şi de lupi, au patru degete în loc de cinci, ceea ce e un lucru extrem de rar. Populaţia lor este estimată la 3.000 – 5.000 de exemplare.

În Namibia vor fi observaţi rinocerii negri din Rezervaţia Palmwag. Sub 5.000 de exemplare mai există înlume, mai scrie CNN Travel.

Vacanţa mai include şi opt zile în Antarctica, unde se vor explora peşteri de gheaţă şi se va face alpinism. Principala atracţie aici este o colonie de 6.000 de pinguini imperiali, care s-ar putea înjumătăţi dacă temperatura medie globală creşte cu doar două grade Celsius.

În India vor putea fi observaţi leoparzii zăpezilor şi tigri bengalezi, într-o călătorie de 10-12 zile. În Borneo vor putea fi văzuţi elefanţi pitici şi alte specii pe cale de dispariţie. Călătoria mai cuprinde şi vizitarea broaştelor ţestoate gigant din Galapagos, Ecuador, dar şi o aventură în pădurile tropicale din Brazilia pentru a-i urmări pe jaguari. Turul se încheie în Canada, unde vor putea fi obervaţi urşi polari.