Una din 100.000 de persoane a manifestat o reacţie alergică gravă la vaccinul Pfizer – autorităţile americane

Una din aproximativ 100.000 de persoane a manifestat o reacţie alergică gravă după ce a primit o doză din vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, au anunţat miercuri autorităţile sanitare americane, subliniind că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult potenţialele riscuri, relatează AFP citat de Agerpres.
Economica.net - joi, 07 ian. 2021, 07:45
Una din 100.000 de persoane a manifestat o reacţie alergică gravă la vaccinul Pfizer - autorităţile americane

Cifra a fost calculată de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), care au identificat 21 de cazuri de şoc anafilactic, o reacţie alergică gravă, dintr-un total de 1.893.360 de vaccinări realizate între 14 şi 23 decembrie.

„În medie, aceasta reprezintă o rată de 11,1 şocuri anafilactice la un milion de doze administrate”, a declarat pentru jurnalişti Nancy Messonnier, un oficial al CDC.

Prin comparaţie, vaccinurile antigripale provoacă aproximativ 1,3 şocuri anafilactice la un milion de doze.

Chiar dacă rata pentru vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva coronavirusului este de aproximativ zece ori mai mare, numărul cazurilor de reacţii alergice severe rămâne „extrem de rar” şi populaţia are tot interesul de a se vaccina, riscurile pandemiei de COVID-19 fiind mult mai mari, a insistat Messonnier.

„Ştim cum să tratăm un şoc anafilactic şi am instituit proceduri în acest sens la centrele de vaccinare” pentru a reacţiona dacă este necesar, a adăugat ea.

Cele 21 de cazuri recenzate de CDC au implicat persoane cu vârste cuprinse între 27 şi 60 de ani, cu o medie de vârstă de 40 de ani. Toate, cu excepţia a două, au fost tratate cu epinefrină, care este frecvent utilizată pentru a trata alergiile severe.

19 cazuri (90%) de şoc anafilactic au apărut la femei şi simptomele s-au manifestat între două şi 150 de minute după injectarea vaccinului (timp mediu 13 minute). Aceste simptome includ erupţii cutanate, urticarie, senzaţia de sufocare, umflarea limbii, dificultăţi de respiraţie, buze umflate, greaţă şi tuse uscată persistentă.

Patru pacienţi (19%) au fost spitalizaţi, dintre care trei la terapie intensivă, iar ceilalţi 17 au fost trataţi într-o secţie de urgenţă.

Nu au fost raportate decese şi toate persoanele, cu excepţia uneia, erau bine la momentul prezentării studiului. Messonnier a declarat că investigaţii sunt în curs pentru a se determina cauza reacţiilor alergice.

Una dintre ipoteze se referă la prezenţa în vaccin a unei substanţe, polietilen glicol (PEG), utilizată în multe produse obişnuite, precum laxative, şampoane sau pastă de dinţi, şi care nu a fost încă utilizată în vaccinuri.

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...