Vaccinarea anti COVID-19 asociată şi unui număr mai mic de infecţii asimptomatice
Studiul a fost realizat pe baza vaccinului de la Pfizer, care a fost administrat personalului de la acest centru medial, şi despre care se ştie că reduce cazurile de COVID-19 simptomatice, inclusiv spitalizarea şi decesul, dar încă nu se ştia că reduce şi infecţia asimptomatică.
Autorul principal al studiului, Diego Hijano, a declarat că este nevoie să se continue studiile, dar că „prin prevenirea infecţiilor, inclusiv la persoanele asimptomatice, există o mare probabilitate ca vaccinarea să reducă transmiterea SARS-CoV-2”.
La studiu au participat 5.217 de lucrători sanitari care au fost vaccinaţi între 17 decembrie 2020 şi 20 martie 2021, o perioadă în care peste 58 % dintre angajaţi au fost inoculaţi cu acest ser iar majoritatea au completat cele două doze.
În general, vaccinarea reduce riscul de infecţie asimptomatică şi simptomatică cu SARS-CoV-2 la 79 % dintre angajaţii vaccinaţi, comparativ cu cei nevaccinaţi.
Protecţia a fost mai mare după ce angajaţii au efectuat rapelul. La o săptămână după primirea celei de-a doua doua doze, cei vaccinaţi aveau cu 96 % mai puţine probabilităţi de a contracta COVID-19. În ce priveşte infecţiile asimptomatice, riscul s-a redus cu 90 %.
În timpul studiului, 236 dintre cei 5.217 angajaţi participanţi la cercetare au fost testaţi pozitiv la SARS-CoV-2. Aproape jumătate dintre cei testaţi pozitive – 108 – nu au prezentat niciun simptom la efectuarea testului.