Vaccinul contra dependenţei de heroină devine realitate

Economica.net
24 02. 2012

„Ceea ce ei încearcă să obţină este o imunizare a persoanei, astfel încât drogurile să nu aibă efect asupra consumatorului. Testăm pe animale o formulă care ne arată cât timp rămân subiecţii imuni la drog şi numărul de anticorpi produşi„, a declarat directorul Institutului Naţional de Psihiatrie, Elena Medina.

Vaccinul a fost testat cu succes pe cobai şi urmează să fie încercat şi pe oameni. „Dacă această formulă funcţionează, ea va trebui injectată dependenţilor care au încercat alte metode de a renunţa la droguri şi nu au reuşit. Vaccinul va fi făcut numai persoanelor care decid că au nevoie de el pentru a renunţa la consumul de droguri„, a completat aceasta.

Un vaccin contra dependenţei de cocaină este testat cu succes de cercetătorii americani, totuşi vaccinul mexicanilor pare să fie mult mai avansat.

„Este foarte emoţionant pentru noi să vedem că în sfârşit ajungem într-o fază pe care o aşteptăm de 15 ani. Credeam că suntem foarte departe de a ajunge aici, dar acum diferite laboratoare sunt interesante să colaboreze cu noi pentru că văd oportunitatea”, a precizat Elena Medina.

Vaccinul limitează plăcerea pe care o simte consumatorul atunci când fumează sau îşi injectează drogul.