Vaccinul hexavalent va fi distribuit de Unifarm, după ce Ministerul Sănătăţii a reziliat contractul cu Polisano

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că procedura de atribuire a contractului privind vaccinul hexavalent a fost finalizată, luni, potrivit unor oficiali din Ministerul Sănătăţii 255.000 de doze urmând să ajungă la pacienţi în cel mult 20 de zile.
Economica.net - mar, 13 sept. 2016, 11:31
Vaccinul hexavalent va fi distribuit de Unifarm, după ce Ministerul Sănătăţii a reziliat contractul cu Polisano

„Ieri s-a finalizat licitaţia pentru vaccinul hexavalent. Probleme au fost cu furnizorul care avea probleme financiare. Vom promova legea vaccinului, aşa vom asigura stocuri de rezervă. Lipsa de încredere şi dezamăgirile au dus la nevoia de a face reguli şi mai stricte. Regulile nu pot înlocui însă bunăvoinţa şi competenţa”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu, la evenimentul ZF Pharma Summit 2016, organizat de Ziarul Financiar.

Ministerul a decis, prin procedură de urgenţă, atribuirea către Unifarm a contractului, după ce a reziliat contractul-cadru cu Polisano, la finalul lunii august.

Oficiali din cadrul ministerului Sănătăţii au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre 255.000 de doze de vaccin, iar în caietul de sarcini este prevăzut faptul că acestea trebuie să ajungă la pacienţi în cel mult 20 de zile.

Ministerul Sănătăţii a notificat, la finalul lunii august, compania Polisano că va rezilia contractul pentru vaccinul hexavalent cu care sunt imunizaţi bebeluşii, după ce Polisano a transmis o notificare prin care informa că nu va mai putea livra dozele de vaccin. Iar aceasta nu era prima situaţie în care compania nu îşi respecta obligaţiile, numai anul acesta înregistrându-se mai multe situaţii în care sute de bebeluşi au fost vaccinaţi cu întârziere din cauza lipsei vaccinului.

Vaccinul hexavalent se administrează nou-născuţilor şi combină, într-o singură doză, cele trei vaccinuri care se fac bebeluşilor la vârsta de două luni, patru luni, şase luni şi un an. Vaccinul este administrat împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi face parte din schema obligatorie de imunizare a copiilor.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, venituri ilicite şi numerar în cuantum de 69,8 milioane de lei, în......
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
Având în vedere că mai este doar o zi până la Crăciun, o perioadă în care dulciurile sunt la mare căutare, prețurile ...
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Compania germană Dräxlmaier, care activează în România la Hunedoara, Codlea, Satu Mare, Pitești și Timișoara, va ...
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale ...