Vaccinurile împotriva poliomielitei trebuie schimbate în două săptămâni în toată lumea. Numărătoarea inversă începe duminică

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) amintește că țările mai au la dispoziție două săptămâni pentru a schimba vaccinurile împotriva poliomielitei, de a cărei eradicare omenirea este ''mai aproape ca oricând''.
Economica.net - sâm, 16 apr. 2016, 11:58
Vaccinurile împotriva poliomielitei trebuie schimbate în două săptămâni în toată lumea. Numărătoarea inversă începe duminică

Numărătoarea inversă începe duminică, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al programului de eradicare a bolii pentru OMS, într-o conferință de presă la Geneva, unde se află sediul organizației.

Au trecut 18 luni de când OMS și 155 de țări și teritorii vizate se pregătesc pentru această mare schimbare, a spus el, citat de AFP.

Pentru a se asigura că tranziția are loc așa cum a fost planificat, mii de observatori independenți vor confirma absența vaccinului actual în instituțiile publice și private și în locurile de stocare frigorifice, scrie Agerpres.

Poliomielita, boală foarte contagioasă cauzată de un virus care invadează sistemul nervos și poate provoca paralizia totală în câteva ore, îi afectează în principal pe copiii sub cinci ani.

Poliovirusul sălbatic, din care nu au mai existat cazuri în Africa începând din august 2014, persistă astăzi în Afganistan și Pakistan, în timp ce boala era endemică în mai mult de 125 de țări în 1988.

Dintre cele 3 tulpini de poliovirus sălbatic (de tip 1, tip 2 și tip 3), cea de tip 2 a fost eradicată în 1999.

Infecțiile de vaccin sunt, în cazuri rare, cauzate de un tip de vaccin — vaccinul antipoliomielitic oral trivalent, numit și vaccin antipoliomielitic oral de tip 2 — care conține mici cantități de virus atenuat, dar viu. Acest vaccin reacționează în sistemul digestiv și poate fi transmis prin intermediul apei contaminate cu materii fecale.

Pentru a reduce riscul de infectare cu acest vaccin de tip 2, experții OMS recomandă ca țările să folosească de acum o versiune numită „bivalentă” a vaccinului, care nu mai conține decât tulpini de tipurile 1 și 3.

„Aproximativ 300 de milioane de doze de vaccin bivalent vor fi utilizate în programele de imunizare de rutină din lume”, a spus purtătorul de cuvânt.

„Suntem mai aproape ca oricând să punem capăt poliomielitei în întreaga lume, motiv pentru care suntem capabili să efectuăm această înlocuire sincronizată”, a declarat la rândul său directorul OMS pentru eradicarea poliomielitei, Michel Zaffran.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...