Vadim, către Iovici: „Mă laşi pe mine pentru ospătarul Oprea? Du-te, bă, la balamuc!”

Economica.net
05 03. 2012

Victor Iovici şi C.V. Tudor au intrat în dialog la România TV, dialog ce s-a transformat rapid într-un val de invective la adresa lui Iovici. „Trebuie să fii complet nebun sau lichea să pleci de la un partid de 27%, cât are PRM în sondajele reale, la un partiduleţ al traseiştilor şi dezertorilor”, a afirmat Vadim adăugând mai târziu: „Mă laşi pe mine pentru ospătarul Oprea? Du-te, bă, la balamuc!”

Acesta susţine că Iovici a fost exclus din PRM încă de acum un an, Iovici provocând îndepărtarea vicepreşedintelui Marius Marinescu de partid. „Victor Iovici a condus foarte prost filiala municipiului Bucureşti şi noi luasem decizia să-l înlocuim din funcţia de viceprimar încă de acum trei săptămâni. „Se va întoarce la lopată pentru numai asta ştie să facă”, a profeţit Vadim despre Iovici, despre care a adăugat că este miliţian la bază şi dansator căluşar.

Întrebat dacă există ca şi alţi peremişti să plece, Vadim a reacţionat vehement: „Cine mă trădează pe mine, îl trădează pe tat’su! (…) Se duc la ciolan, derbedeii dracu’!”, a vituperat europarlamentarul. Acesta l-a ameninţat cu represalii şi pe primarul general Sorin Oprescu. „Sorin Oprescu l-a ţinut pe Iovici la pieptul lui vânjos, la ordinul lui Adriean Videanu (…) Lui Sorin Oprescu nu-i mai dau niciun vot, decât o palmă peste bot. N-are caracter, clăpăugul ăsta!„, a spus preşedintele PRM.

În replică, Iovici spune că are motive să fie nemulţumit de cum mergeau lucrurile în PRM. „La noi nu se face muncă de partid, nici program economic, nimic (…) Sunt aceiaşi oameni, fără să putem face vreo schimbare”, a afirmat Iovici.

Vadim Tudor a ripostat şi acestei afirmaţii susţinând că nu a fost ajutat deloc în activitatea partidului. „Am vândut cerceii copilaşilor şi inelele soţiei ca să plătesc chiria şi salariile oamenilor. Cu ce ne-aţi ajutat voi, care sunteţi milionari în euro?„, a spus liderul PRM.