Vadim, despre iubita lui Păunescu: N-a fost marea iubire secretă. Au fost pasiuni mai arzătoare…

Economica.net
27 02. 2012

Ştiam despre mai multe iubiri ale amicului Adrian Păunescu, aşa cum ştiam despre iubirile mai tuturor poeţilor. Ele sunt mai mult decât iubiri, ele sunt muze inspiratoare. Mai mult iubiri au avut şi Mihai Eminescu, Octavian Goga şi Lucian Blaga. Ştiam de Elena, ştiam şi de boala ei, dar nu sunt foarte sigur că medicul Leontopol a vindecat-o, pentru că terapia lui era pe bază de peliculă de film sau ceva de genul ăsta, dar nu s-a dovedit ştiinţific că ar fi putut fi o terapie salvatoare”, a declarat pentru România TV, Corneliu Vadim Tudor.

Cât priveşte speculaţiile potivit cărora Elena Grecescu, profesoară de franceză, ar fi fost marea iubire a poetului, Vadim a dezvăluit că nu este deloc aşa. „Nu a fost marea iubire secretă a lui Adrian. Nu am eu dezlegarea şi nu este elegant, bărbăteşte să dau nume, dar ştiu câteva care au fost pasiuni mai arzătoare. El se inflama, se ambala şi pentru poezie a fost bine”, a spus Vadim Tudor.

„Cu siguranţă a scris pentru ea (Elena Greceascu – n.r.), ei au stau mulţi ani împreună. El a avut o stare de permanentă îndrăgostire, ceea ce pentru un poet născut şi nu făcut, cum era el, era minunat. Când îl căutai, el alerga de la un cap la altul al ţării”, a completat Vadim Tudor.

Peremistul a glumit, spunând că se teme de câte fotografii ar putea să apară în presă, după dispariţia sa. „Nu ştiu de unde au cei de la ziarul Libertatea pozele cu Adrian Păunescu. Mă apucă groaza, după ce nu voi mai fi eu, câte kilograme de fotografii veţi da şi despre mine. Nu mă tem de ce ar putea să apară. Nu am făcut nimic de care să-mi fie ruşine”, a conchis acesta.