Vadim nu scapă de acuzaţii. Dosarul în care este cercetat pentru ultraj rămâne la instanţa supremă

Economica.net
20 02. 2012

În 24 octombrie 2011, Secţia Penală a instanţei supreme a decis restituirea la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dosarului în care Corneliu Vadim Tudor este judecat pentru ultraj şi nerespectarea unor sentinţe, privind evacuarea din luna ianuarie 2011 a sediului Partidului România Mare, pentru refacerea de către anchetatori a rechizitoriului.

Decizia a fost contestată de procurori la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, recursul fiind judecat luni.

Mă aşteptam la această decizie pentru că în România nu există justiţie, decât o poliţie politică a lui Traian Băsescu. Am fost evacuaţi prin nişte acte false de către mafia caselor. Să aveţi curiozitatea să mergeţi unde am fost noi şi să vedeţi ce e acolo. Nu e nimic, e un mafiot din Constanţa care a cumpărat drepturi litigioase care nu există. Nu e nici măcar o pisică„, a declarat Corneliu Vadim Tudor la România TV

Completul de cinci judecători a admis recursul procurorilor, astfel că dosarul lui Corneliu Vadim Tudor va fi judecat în continuare la instanţa supremă.

Instanţa care a decis retrimiterea dosarului lui Vadim Tudor la procurori arăta în motivare că procurorul care a semnat rechizitoriul în dosar a făcut acte de urmărire penală, contrar legii.

„Examinând, conform solicitării apărării, actele şi lucrările dosarului, se constată că procurorul care a «verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei» rechizitoriul, a efectuat acte şi a luat măsuri procesual-penale în respectiva cauză penală”, a notat instanţa în motivarea deciziei.

În 6 aprilie, procurorii Parchetului instanţei supreme l-au trimis în judecată pe liderul PRM Corneliu Vadim Tudor pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti privind evacuarea din luna ianuarie 2011 a sediului Partidului România Mare din strada Emile Zola.

În contextul punerii în executare silită, la data de 4 ianuarie 2011, a unui titlu executoriu privind un imobil situat în Sectorul 1, Corneliu Vadim Tudor s-a împotrivit executării prin ameninţare şi exercitarea actelor de violenţă fizică împotriva unui executor judecătoresc şi smulgerea din mâna acestuia a documentelor legale de executare, pe care le-a aruncat.

Poliţiştii prezenţi la evacuarea sediului au scris, în cele 14 rapoarte întocmite, că „numitul Corneliu Vadim Tudor” a ameninţat „în mod direct” executorul judecătoresc, precum şi pe unii dintre poliţişti.

Mai mult, potrivit Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor „a exercitat asupra acestora acte de violenţă, a întrebuinţat în mod nemijlocit cuvinte insultătoare la adresa persoanelor sus-menţionate, împotrivindu-se în acest fel la executarea unei hotărâri judecătoreşti”.