Val de demisii la Malaysia Airlines, după cele două tragedii aviatice din acest an
Compania din Malaezia, un mic stat din Asia de Sud-Est care avea până în acest an o bună reputaţie în materie de securitate, a ajuns în prag de dezastru după două tragedii aviatice: dispariţia misterioasă pe 8 martie a unui avion, cu 239 de persoane la bord, între Kuala Lumpur şi Beijing (zborul MH370) şi prăbuşirea pe 17 iulie a unui alt aparat, cu 298 de persoane la bord (zborul MH17), după ce a fost doborât de o rachetă în spaţiul aerian al Ucrainei, în timp ce survola un teritoriu controlat de separatiştii proruşi.
Malaysia Airlines a precizat că 186 de membri ai personalului de cabină au părăsit compania în primele şapte luni ale anului, mulţi dintre ei invocând presiuni familiale din cauza celor două catastrofe aeriene.
Secretarul general al sindicatului personalului companiei, Abdul Malek Ariff, a declarat pentru ediţia de luni a cotidianului Edge Financial Daily că însoţitorilor de bord le este acum teamă să mai zboare.
Deficitul de personal de cabină îi obligă printre altele pe însoţitorii de bord să lucreze până la 12 ore pe zi, a precizat responsabilul sindicatului, care reprezintă 8.000 de salariaţi ai companiei, care are în total 19.500 de angajaţi.
Malaysia Airlines a făcut cunoscut că le oferă membrilor personalului său consiliere psihologică.