Vâlcov: Cine ar îndrăzni să modifice Legea offshore va trebui judecat pentru trădare de ţară
„Oricât de mult ar ţipa ambasade europene sau alţi haştagişti prin piaţă sau pe oriunde, cine ar îndrăzni – acesta este, bineînţeles, punctul meu de vedere – să modifice actuala formă a Legii offshore, în sensul în care să reducă acele condiţii financiare care au fost aprobate în Camera Deputaţilor la propunerea lui Liviu Dragnea, cred că va trebui judecat pentru trădare de ţară. Pentru că acolo vorbim de 6 miliarde de dolari, pe care statul român îi câştigă în plus faţă de versiunea iniţială a legii şi eu nu cred că cineva va putea iniţia ca acei şase miliarde de dolari să fie mai puţini. Mai mult, oricând putem sta de vorbă”, a afirmat Vâlcov într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Potrivit acestuia, „mulţi se dau specialişti şi explică în toate domeniile”, dar în realitate este vorba despre procentul pe care îl încasează statul român.
„Totuşi, statul trebuie să încaseze de pe urma resurselor sale. Pentru că nu cred că îşi doreşte nimeni ca să se dea acei metri cubi din Marea Neagră – şi aici vorbim de câteva zeci de miliarde de euro, specialiştii estimează că se vor depăşi 100 de miliarde de euro venituri – iar statul român să încaseze sub 10% din acestea. Cred că ar fi o cruzime şi o nebunie ca cineva să accepte ca acest lucru să se întâmple”, a susţinut Vâlcov.
Sursa: AGERPRES