Vâlcov: Noul Cod Fiscal nu este perfect, poate fi îmbunătăţit

Economica.net
12 03. 2015
original_lso_2300_92385000

”Din toate întâlnirile cu mediul de afaceri toţi spun că e prea frumos ca să fie adevărat, parlamentarii sunt mai mult decât dornici să dezbată măsurile din noul Cod şi să le îmbunătăţească. Nu sunt perfecte, dar vor putea deveni foarte bune. Nu există o măsură care poate fi considerată mai benefică, dar nu aş renunţa sub nicio formă la direcţia pe care o dau aceste prevederi fiscale, şi anume, aş putea oricând să accept un TVA de 19 sau de 21%, dar să îngheţ măsurile după primul an sau după al doilea an nu aş fi de acord”, a susţinut Vâlcov.

În opinia sa, după ce noul Cod Fiscal îşi va demonstra beneficiile nimeni nu ar mai fi de acord să îl schimbe.

”Dacă vom vedea că direcţia este bună în 2018 când vom gândi noul Cod Fiscal nimeni nu ar mai putea să dea o direcţie de creştere a fiscalităţii, dacă numai simpla continuare a acestei reduceri a fiscalităţii va duce la crearea de locuri de muncă sau la scoaterea la suprafaţă a altor locuri de muncă”, a completat Darius Vâlcov.

El a mai spus că noul Cod Fiscal va aduce mediului de afaceri încredere şi a arătat că se are în vedere crearea unei noi structuri de dezvoltare, după modelul polonez.

”Deja avem discuţii cu partenerii polonezi şi vom definitiva din punct de vedere legislativ această structură până la jumătatea anului, iar de anul viitor va fi funcţională”, a adăugat Vâlcov, arătând că prin noile prevederi fiscale se va simţi creşterea economică ”şi în buzunarele românilor”.