Vâlcov vrea anul viitor extinderea programelor Prima Casă şi Prima Maşină

Economica.net
15 12. 2014
buying_house1_91996900

„Vrem să vedem dac putem extinde Prima Casă şi Prima Maşină pentru o casă şi pentru o maşină, nu neapărat să fie prima”, a declarat Vâlcov luni la audierea sa în cadrul Comisiei Buget Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor, informeaza Mediafax

Pe de altă parte, el a punctat că vrea pentru anul viiitor înfiinţarea băncii de dezvoltare, proiect adus în discuţii de mai multe ori în ultima perioadă, prin înfiinţarea unei instituţii distincte sau pe baza structurii EximBank, optând pentru a doua variantă.

„Mai facil ar fi prin EximBank decât printr-o bancă nouă. Instituţia va finanţa proiecte prioritare în infrastructură, energie şi mediu, proiecte ale autorităţilor publice locale, confinanţările pentru fondurile europene, creşterea eficienţei energetice, sprijinirea fermierilor, în educaţie prin susţinerea acordării de credite pentru studii post-liceale. O bancă de dezvoltare se finanţează prin emiterea de obligaţiuni şi atragerea de credite de la instituţii financiare internaţionale”, a spus Vâlcov. Materialul integral pe Mediafax