Valentin Morar a vândut jumătate din primul turn de apartamente al XCity Timişoara şi negociază pentru un teren în Bucureşti

Antreprenorul arădean Valentin Morar a vândut anul trecut peste 120 de apartamente în trei proiecte rezidenţale şi a început construcţia XCity Towers din Timişoara. În acelaşi timp, arădeanul, care deţine dezvoltatorul Walberg Properties, e în discuţii avansate pentru achiziţionarea unui teren de mari dimensiuni în Bucureşti, piaţă pe care o tatonează de anul trecut.
Răzvan Zamfir - mie, 15 mai 2019, 18:26
Valentin Morar a vândut jumătate din primul turn de apartamente al XCity Timişoara şi negociază pentru un teren în Bucureşti

În ceea ce privește vânzările, cel mai mare succes comercial a fost înregistrat de proiectul Sunnyville din Brașov, cu peste 80 de unități vândute în 2018, restul apartamentelor contractate fiind distribuite în Arad Plaza, aflat la ultimele apartamente disponibile, respectiv XCity Towers din Timișoara, a cărui construcție a demarat în toamna anului trecut.

De altfel, 2018 a fost unul din cei mai dinamici ani din istoria dezvoltatorului arădean, marcând livrarea a trei proiecte imobiliare – Bourgeoise Residence și Arad Plaza în Arad, respectiv Sunnyville Residence în Brașov, totalizând o suprafață locuibilă de peste 30.000 mp.

Compania lui Valentin Morar a vândut peste 65 de apartamente din prima fază a XCity Tower Timişoara, care include 135 de apartamente din totalul de 955 amplasate în opt blocuri turn al întregului proiect.

„XCity Towers a fost foarte bine primit în piață. Chiar dacă am început să vorbim public despre XCity Towers abia în septembrie anul trecut și am început să promovăm proiectul spre finalul anului, după nici 6 luni de promovare jumătate din apartamentele scoase la vânzare în prima clădire turn de 15 etaje au fost deja contractate. Acest lucru se datorează faptului că am lucrat mult la conceptul pe care să îl aducem în Timișoara, un oraș cu cerere ridicată pe locuințe noi, dar cu relativ puțin proiecte. Înaintam rapid cu construcția, structura e deja la etajul 7, iar partea de zidărie la etajul 4. Au început de asemenea lucrările de instalații și alte lucrări adiacente, astfel încât avem deja un progres de 30%. Menținem categoric termenul de livrare promis, august 2020, facem chiar eforturi să îl devansam cu câteva luni bune”, spune Valentin Morar, CEO al dezvoltatorului imobiliar Walberg Properties.

Căutări pe piaţa din Bucureşti

Despre încercarea de intrare pe piaţa din Bucureşti, Valentin Morar a vorbit, iniţial, vara trecută, la inaugurarea proiectului Arad Plaza.

„Demararea unui proiect în București rămâne o prioritate pentru grupul nostru. Analizăm în prezent mai multe variante și suntem în discuții avansate pentru achiziționarea terenului. Ne interesează un teren suficient de generos care să ne permită să dezvoltăm un proiect important. De aceea, analizăm cu mare atenție toate posibilitățile pe care le avem pentru a ne asigură că facem alegerea corectă. Nu vrem să intrăm cu orice preț pe piață din Capitală, să construim orice oriunde doar de dragul de a fi prezenți pe această piață. La fel că în cazul tuturor proiectelor noastre, tratam cu toată responsabilitatea demararea primului nostru proiect din București și care dorim să devină o referință în portofoliul nostru”, explică Morar. 

Și căutările pe piața bucureșteană au fost anunțate tot vara trecută, dar până în prezent investitorul imobiliar din Arad încă negociază pentru identificarea suprafeţei de teren potrivite, deşi între timp terenurile s-au scumpit cu câteva procente şi riscă să afecteze profitabilitatea investiţiilor.

Potrivit lui Valentin Morar, deşi piața imobiliară din România este structural sănătoasă, cu o cerere solvabilă mai mare decât oferta, cu prețuri stabile, este strâns legată de funcționarea economiei.

„Datele economice indică faptul că cel mai probabil ne aflăm pe final de ciclu economic, acest lucru se vede în economie în ansamblul ei. În plus, piața imobiliară este sensibilă și puternic influențabila de factorul emoțional. Zvonuri cu privire la criză, scumpiri generale de prețuri, fluctuațiile cursului valutar, ale dobânzilor au efecte directe în factorul de încredere și afectează sentimentul de siguranță a cumpărătorului. Pentru piața imobiliară, acest lucru înseamnă o decelerare, o încetinire a ritmului de creștere. Vânzările merg în continuare bine, noi vindem la fel ca anul trecut, dar consumatorii își iau mai mult timp până la achiziție. De asemenea, întârzierea aplicării normelor pentru noul program Prima Casă au contribuit la anumite modificări. În proiectul nostru Sunnyville din Brașov, de exemplu, am contractat 1% din apartamentele aferente fazei a II-a cu finanțare prin Prima Casă, în timp ce anterior, în apartamentele disponibile în prima fază ponderea finanțării prin Prima Casă era de 15%. Cred însă că fundamental piața va continuă să aibă un parcurs pozitiv, cu posibile corecții pe anumite segmente. De exemplu, nu ar trebui să ne surprindă în perioadă următoare creșterea decalajului între prețurile practicate pe segmentul nou și cel vechi, în favoarea segmentului nou, cu atât mai mult cu cât vorbim de un văl de proiecte noi bine poziționate în care dezvoltatorii au investit timp și bani pentru a dezvoltă concepte de locuire moderne”, susține antreprenorul arădean.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...