Valentin Morar va începe la toamnă construcţia celui de-al doilea turn din XCity Towers Timişoara

Dezvoltatorul Wallberg Properties, deţinut de omul de afaceri arădean Valentin Morar, pregătește al doilea turn de 15 etaje din prima etapă de dezvoltare a ansamblului XCity Towers din Timișoara. Lucrările de construcție vor începe în toamnă și vor continua în paralel cu primul turn care va fi finalizat până în vara anului viitor. Astfel, dezvoltatorul va construi două clădiri simultan devansând cu 6 luni construcția față de planul inițial. Wallberg lucrează, în prezent, la obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor necesare și organizarea șantierului.
Răzvan Zamfir - mie, 07 aug. 2019, 08:05
Valentin Morar va începe la toamnă construcţia celui de-al doilea turn din XCity Towers Timişoara

Tower Two va avea un regim de înălțime de 15 etaje, la fel ca prima clădire a proiectului. Numărul apartamentelor pe care Wallberg le va avea în construcție în Timișoara va urca la 279 de unități, adăugându-se și o componentă office de 1.400 mp. Clădirile vor avea peste 300 de locuri de parcare, atât exterioare cât și acoperite, dar și o suprafață generoasă destinată spațiilor comerciale.

Mixul de apartamente va fi ușor modificat față de prima clădire, întegrând feedbackul din piață și preferințele timișorenilor și va cuprinde mai multe tipologii de apartamente de tip studio, respectiv două și trei camere. Apartamentele de două camere vor domina mixul propus, atât prin volum cât și prin varietatea de tipologii disponibile. 

65% dintre apartamentele din primul turn au fost rezervate

Decizia de a construi încă o clădire de 15 etaje simultant vine ca urmare a succesului comercial înregistrat cu Tower One. Astfel, in mai puțin de opt luni de la lansare, au fost rezervate peste 65% din cele 135 de apartamente disponibile în prima fază, iar anumite tipologii sunt complet epuizate. În ceea ce privește construcția, Tower One a ajuns la etajul 11, iar partea de zidărie avansează cu forță, în paralel, la etajele 6 și 7.

Se lucrează deja la instalațiile electrice de la etajul 4, în vreme ce lucrările la partea de tâmplărie depășesc deja etajul 3. Cel mai probabil, prima clădire va fi predată înainte de termenul prevăzut inițial.

Proiectul nostru a fost foarte bine primit în Timișoara, de altfel o piață educată și pretențioasă în sensul bun al termenului. Clienții au apreciat experiența noastră pe alte piețe, calitatea proiectului, compartimentarea ergonomică, conceptul propus și ne-au oferit încredere, pe o piață concurențială unde există suficiente proiecte cu o vechime mai mare. Estimăm ca până la finalul acestui an, Tower One să fie rezervat în proporție de 90%. Numărul mare de rezervări și interesul cumpărătorilor aflat în continuare în creștere ne-a determinat să accelerăm dezvoltarea următoarei clădiri și luăm în calcul să demarăm și să construim un al treilea turn rezidențial dacă reușim să menținem ritmul actual de vânzare”, subliniază Valentin Morar, CEO Wallberg Properties.

Wallberg a finalizat anul trecut proiectul premium Arad Plaza, situat în centrul Aradului. Concomitent, Wallberg pregătește a treia etapă de dezvoltare a proiectului Sunnyville din Brașov și caută activ amplasamentul potrivit pentru prima investiție în București, pe lista scurtă a dezvoltatorului fiind în acest moment mai multe variante cu potențial ridicat. 

Wallberg Properties reunește un grup de companii de dezvoltare imobiliară activ pe piețele locale din 2004. Portofoliul companiei include 6 proiecte în Arad, dintre care Arad Plaza și Bourgeoise Residence finalizate recent, un proiect de vile din Cluj-Napoca, un proiect finalizat în anul 2012 în Brașov, dar și ansamblul Sunnyville din Brașov cu prima etapă încheiată, iar a doua aflată în fază de construcție. Experiența dezvoltatorului este vastă pe segmentul rezidențial, cu peste 150 000 de mp construiți la o valoare de piață estimată la peste 90 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul public din Belgrad va fi gratuit din 1 ianuarie 2025
Transportul public din Belgrad va fi gratuit din 1 ianuarie 2025
Transportul public în Belgrad va fi gratuit începând cu 1 ianuarie 2025, a anunţat miercuri primarul capitalei Serbiei, Aleksandar Sapic, o premieră în Europa pentru un oraş cu peste un milion......
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a evocat din nou miercuri, pe reţelele sociale, ideea de a face din Canada al 51-lea ...
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă ...
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...