Valentin Tătaru preia funcția de economist-șef pentru ING Bank România
Timp de 10 ani, Valentin Tătaru a lucrat în cadrul departamentului de trezorerie unde a gestionat lichiditățile băncii și tranzacționarea pe piața monetară interbancară. Din 2018 a fost numit economist în cadrul băncii, în departamentul de cercetare economică şi a acoperit analiza macroeconomică a mai multor țări (România, Bulgaria, Serbia, Croația), cu rezultate notabile în privința calității prognozelor.
Clasamentele regionale au plasat în top 3 prognozele sale pe diverși indicatori din aceste țări, între analiștii care acoperă regiunea. De asemenea, calitatea analizei macroeconomice efectuate a făcut ca opiniile sale să fie citate în numeroase canale de media la nivel internațional în această perioadă. Din poziția de economist-șef, Valentin își va continua activitatea de cercetare macroeconomică cu accent pe economia României, dar și a celorlalte țări din regiune deja acoperite.
„Am toată încrederea că Valentin Tătaru va continua și dezvolta o tradiție deja solidă a departamentului de analiză macroeconomică din ING de a reprezenta un etalon de credibilitate și profesionalism pe piața locală și în regiune” – Florin Ilie, deputy CEO şi Head of Wholesale Banking Romania.
Valentin a absolvit facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București, precum și masterul de Studii Economice Europene al aceleiași facultăți. În timpul activității profesionale, a obținut diploma de Certified Treasury Professional de la AFP (Association for Financial Professionals) și ACI Diploma de la Financial Markets Association.