Valeria Gontareva este prima femeie în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei

Numită joi în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei, Valeria Gontareva dispune de o experienţă de 20 de ani în sectorul financiar, de care va avea nevoie pentru a stabiliza o ţară salvată în extremis de la faliment de occidentali, transmite AFP.
Economica.net - joi, 19 iun. 2014, 19:53
Valeria Gontareva este prima femeie în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei

În vârstă de 49 de ani, Valeria Gontareva este prima femeie în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei. Anterior, ea a deţinut poziţii de conducere la mai multe instituţii financiare importante, precum ING sau Societe Generale.

‘Cred că numirea mea constituie un semnal pozitiv pentru bancheri. Sper că va fi un semnal pozitiv şi pentru investitorii străini’, a declarat Valeria Gontareva după ce numirea sa pentru un mandat de şapte ani a fost aprobată de Parlamentul de la Kiev.

Gontareva îl va înlocui în funcţie pe Stepan Kubiv, numit în postul de guvernator al Băncii centrale după înlăturarea de la putere a lui Victor Ianukovici, care a participat la negocierile cu Fondul Monetar Internaţional care au permis deblocarea unui ajutor financiar în valoare de 17 miliarde de dolari. Eliberarea unei prime tranşe de trei miliarde de dolari din acest program de asistenţă a permis Kievului să evite intrarea în faliment în condiţiile în care situaţia sa financiară s-a degradat brusc pe fondul crizei politice şi a retragerii sprijinului financiar rusesc.

Valeria Gontareva, care începând de astăzi se alătură grupului de femei aflate la conducerea unor importante bănci centrale, precum Janet Yellen în cazul Rezervei Federale americane sau Elvira Nabiullina în cazul Băncii centrale a Rusiei, nu şi-a ascuns niciodată orientarea pro europeană şi în favoarea FMI.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Preţurile de consum în Rusia au crescut cu 9,52% în ritm anual în luna decembrie 2024, după un avans de 7,4% în ritm anual în 2023, arată datele statistice definitive publicate miercuri de......
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe în procesele democratice. Cazul României a fost adus și el în discuție
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe ...
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas (foto), ca UE să ...
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
Uniunea Europeană analizează introducerea unor restricţii la importurile de aluminiu rusesc şi totodată o interzicere ...
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
Compania românească ROBOT Industries anunță lansarea noii linii de roboți de curățenie cu AI integrat CleanX R3 5-IN-1 ...