Valeriu Gheorghiţă: Ne-am dori să ajungem în prima parte a anului următor la o acoperire vaccinală de 70%

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, şi-a manifestat speranţa, miercuri, ca în prima parte a anului următor să se ajungă la o rată de acoperire vaccinală anti-COVID-19 de "cel puţin 70%".
AGERPRES - mie, 20 oct. 2021, 13:38
Valeriu Gheorghiţă: Ne-am dori să ajungem în prima parte a anului următor la o acoperire vaccinală de 70%

„Ne-am dori ca în prima parte a anului următor, ideal în primul trimestru, să ajungem să avem o rată de acoperire vaccinală la cel puţin 70%. (…) A eşuat societatea în general, ţinând cont de faptul că ne-am lăsat induşi în eroare şi păcăliţi de aceste teorii conspiraţioniste de dezinformare, de oameni care au apărut de nicăieri şi transmit informaţii din surse obscure, informaţii nevalidate ştiinţific, însă am ales să credem aceste persoane, în loc să ne uităm totuşi la ceea ce spun experţii, la datele reale, la datele ştiinţifice. Inclusiv din România, săptămânal, se transmit aceste rapoarte, aceste analize care ne arată că, în momentul de faţă, din toate cazurile care, din păcate, pierd lupta cu maladia COVID-19, peste 92% sunt persoane nevaccinate”, a afirmat medicul.

El a subliniat că riscul de deces scade cu cel puţin 60% încă de la administrarea primei doze de vaccin.

„Vaccinarea în celelalte ţări este privită ca un gest de normalitate. Oamenii sunt obişnuiţi să se vaccineze, asta fac de ani de zile şi nu a fost nimic ieşit din comun că astăzi este important să te vaccineze ca să controlezi consecinţele unei maladii extrem de crunte, care în momentul de faţă ucide în fiecare zi sute de oameni. (…) Încă de la prima doză administrată, undeva după 10-14 zile, riscul de decese scade cu cel puţin 60%”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.

Medicul Valeriu Gheorghiţă a fost prezent la lansarea Forumului Român Pro-Vaccinare.

Te-ar mai putea interesa și
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte al Republicii, Nicolas Sarkozy, pentru corupţie şi trafic de influenţă,......
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului ...
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...