Valls: Europa trebuie să-şi asume responsabilităţile în privinţa ajutorului pentru Tunisia după atentat

Economica.net
28 06. 2015
manuel_valls_014_49645500

„Terorismul a vrut să lovească Tunisia pentru că este o ţară care a reuşit în revoluţia democratică, o ţară care a eliminat islamismul radical, care a reuşit în primăvara sa arabă, care a aderat la valorile democraţiei şi laicităţii”, a spus duminică premierul francez, în cadrul unei emisiuni politice Europe 1-iTELE-Le Monde.

„Trebuie să ajutăm Tunisia. Tunisienii ştiu că pot conta întotdeauna pe Franţa”, a adăugat el.

„Suntem pregătiţi să ne accentuăm cooperarea în domeniul securităţii, în special pentru ca frontiera cu Libia să poată fi mai bine protejată”, a mai spus Valls.

El a reamintit că „un plan de acţiune în domeniul securităţii a fost pregătit cu tunisienii: formarea şi furnizarea de experţi forţelor de poliţie, cooperarea în domeniul forţelor speciale pe care noi le antrenăm, furnizarea de echipamente specializate. Avem discuţii în acest moment privind nevoile în materie de elicoptere”.

„Vrem să susţinem Tunisia de asemenea şi în plan economic”, a precizat Valls.

Premierul francez a mai atras atenţia că Europa trebuie „totodată să-şi asume responsabilităţile în ceea ce priveşte ajutorul pentru Tunisia”. „Este vital pentru Tunisia, dar este vital şi pentru noi, deoarece lupta împotriva terorismului, apărarea valorilor noastre şi a democraţiei se joacă, bineînţeles, în Europa, dar se joacă de asemenea şi de cealaltă parte a Mediteranei”, a spus el.

Atentatul comis de un tânăr tunisian pe o plajă a unui hotel din Sousse, care s-a soldat cu 38 de morţi, este cel mai sângeros din istoria Tunisiei.

Franţa s-a confruntat în aceeaşi zi cu un atentat jihadist într-o uzină de gaz industrial din apropiere de Lyon (est), al cărui autor a decapitat un bărbat înainte de a fi reţinut.