Valoarea nominală maximă a tichetului de masă a crescut cu doar un ban, până la 20,01 lei. Formula prin care s-a ajuns la această majorare

04 11. 2020
plan_calcul_birou_81210100

Valoarea nominală maximă a tichetului de masă, valabilă pentru perioada octombrie 2020 – martie 2021, este de 20,01 lei, potrivit Ordinului comun al Ministerului de Finanţe şi Ministerului Muncii nr. 2876/1452 din 2020, publicat în Monitorul Oficial la data de 23 octombrie.

Economica.net a scris, pe larg, despre acest subiect, la acest link.

Oficialii Ministerului Muncii au explicat pentru Economica.net cum se stabileşte valoarea nominală a tichetelui de masă şi de ce a crescut cu doar un ban faţă de intervalul precedent (aprilie – septembrie 2020).

„Începând cu data de 1 ianuarie 2019 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, normele de aplicare ale acesteia fiind aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018.

  • Art. 32 alin. (2) din Legea nr. 165/2018 prevede că, în cazul în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare nominală indexată mai mică decât ultima valoare nominală indexată, pentru perioadele următoare, valoarea nominală a biletului de valoare rămâne nemodificată.

Art. 33 alin. (1) din HG nr. 1045/2018 prevede că valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte prin înmulțirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creşterii prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din şase luni calendaristice întregi, începând cu luna februarie 2019, şi nivelul mediu al aceluiaşi indice pe penultimul semestru.

Valoarea nominală maximă a tichetelor de masă se indexează, semestrial, cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică, potrivit art. 32 alin.(1) din Legea nr. 165/2018.

Indicele creşterii preţurilor de consum la mărfurile alimentare, calculat ca raport între media indicilor ultimului semestru şi media indicilor penultimului semestru, este de 100,048%.

Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă, rezultată din calcul prin înmulţirea ultimei valori indexate a tichetului de masă (20 lei, potrivit Legii nr. 24/2020 pentru modificarea art.14 din 165/2018) cu indicele creşterii preţurilor de consum la mărfurile alimentare (100,048%), este de 20,01 lei (20 lei înmulţit cu 100,048% IPC mărfuri alimentare egal 20,0096 lei)”, au spus pentru Economica.net oficialii Ministerului Muncii.

„Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se rotunjeşte, potrivit prevederilor OUG nr. 18/2006 pentru completarea art. 3 din OUG nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, aprobată prin Legea nr. 187/2006 și art. 14 al Legii nr. 165/2018 privind acordarea tichetelor de masă.

Prin urmare, începând cu luna octombrie 2020, până în luna ianuarie 2021 inclusiv, valoarea nominală a unui tichet de masă este de 20,01 lei.
Menționăm că valoarea nominală indexată a unui tichet de masă în valoare de 20,01 lei se aplică și pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2021, respectiv februarie 2021 și martie 2021″, au mai spus oficialii Ministerului Muncii pentru Economica.net.