Valoarea activelor nete înregistrată de Pilonul II, în creştere cu 3,17% în septembrie

Economica.net
22 10. 2012
graf_95249600

Comparativ cu luna precedentă, avansul activelor nete a fost de 3,17%.

La sfârşitul trimestrului III 2012, un număr de 5,71 milioane persoane participau la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), în creştere cu 3,5% faţă de decembrie 2011 şi cu 5,65% faţă de septembrie 2011. Comparativ cu august 2012, creşterea numărului participanţilor a fost de 0,3%.

CSSPP precizează că, în septembrie, Casa Naţională de Pensii Publice a repartizat aleatoriu 14.954 persoane, reprezentând 89,63% din totalul persoanelor care au dobândit calitatea de participant în luna respectivă. Ponderea participanţilor repartizaţi aleatoriu a crescut faţă de nivelul înregistrat în decembrie 2011 (74,29%), dar şi faţă de luna septembrie 2011 (84,82%).

Comparativ cu luna precedentă se constată însă o uşoară scădere a numărului participanţilor repartizaţi aleatoriu
(91,43%). Deşi numărul participanţilor nou intraţi în sistem în luna septembrie (16.684 persoane) a crescut comparativ cu perioada mai – iulie, se înregistrează în continuare valori semnificativ mai mici comparativ cu perioada august 2011- aprilie 2012, dar şi comparativ cu luna precedentă.

Pe ansamblu, în primele nouă luni ale anului, 176.160 persoane din cele 192.581 nou intrate în sistem au fost repartizate aleatoriu, reprezentând 91,47%.

În ceea ce priveşte distribuţia pe vârstă, în septembrie 2012, 55,35% dintre participanţi aveau vârsta de până în 35 ani şi 44,65% vârsta de peste 35 de ani. Pe gen, distribuţia a fost următoarea: 51,76% erau bărbaţi şi 48,24% femei.

Primele trei fonduri de pensii administrate privat, FPAP ING, FPAP AZT Viitorul tău şi FPAP Aripi deţineau, la 30 septembrie 2012, aproximativ 69% din activele nete şi 64% din participanţi.

La aceeaşi dată, valoarea medie a unui cont a fost în Pilonul II de 1.598 lei, reprezentând 353 euro, aproximativ 66% dintre participanţi situându-se sub medie şi 30% peste medie (aproximativ 4% conturi au avut valoarea zero).

În luna septembrie 2012, aproximativ 5,48 milioane de participanţi erau înregistraţi cu cel puţin o contribuţie virată de la începutul funcţionării sistemului de pensii administrate privat (mai 2008). Comparativ cu decembrie 2011, s-a înregistrat o creştere cu 3,89%, iar faţă de luna septembrie 2011 cu 6,34%. Comparativ cu luna precedentă, avansul înregistrat a fost de numai 0,35%.

În luna septembrie 2012, au fost virate către fondurile de pensii administrate privat circa 216 milioane lei (47,7 milioane euro), în scădere uşoară faţă de luna anterioară (cu 2%), dar în creştere comparativ cu anul trecut, 24,5% în decembrie şi 23,5% în septembrie.

La nivelul lui septembrie 2012, numai sumele plasate în obligaţiuni municipale şi obligaţiuni corporative au înregistrat scăderi comparativ cu decembrie 2011. Sumele plasate în celelalte clase de active au înregistrat creşteri cuprinse între 0,20% şi 49,96%, în condiţiile în care activele totale au crescut cu 36,6%.

Din punct de vedere al alocării resurselor financiare pe diferite clase de active, se constată că ponderile în total active ale titlurilor de stat, acţiunilor şi titlurilor de participare au înregistrat un avans comparativ cu anul precedent, în cazul celorlalte clase de active înregistrându-se scăderi ale ponderilor lor.

În septembrie 2012, circa 93% din activele fondurilor de pensii erau plasate în ţară, 7% reprezentând investiţii externe, în spaţiul Uniunii Europene.