Valoarea activelor totale administrate în sistemul pensiilor private, şapte miliarde lei în 2011

Economica.net
26 06. 2012
pensie_privata_74823100_66293700

Evoluţia sistemului de pensii private a fost una constantă şi solidă, iar ponderea activelor fondurilor de pensii în PIB a atins cota de 1,19% la sfârşitul anului 2011.

Avansul înregistrat lunar în cazul activelor fondurilor de pensii administrate privat a fost determinat şi de virarea în ritm constant a contribuţiilor, precum şi de creşterea cotei de contribuţie la 3% din venitul brut realizat. Astfel, în Pilonul II, contribuţiile brute totale în 2011 au însumat 1,98 miliarde lei.

Pentru întreaga piaţă a pensiilor private la sfârşitul anului 2011, numărul participanţilor a depăşit 5,7 milioane persoane, în creştere cu peste 6% faţă de 2010. Chiar dacă revenirea economică se lasă aşteptată, iar climatul nu a fost unul favorabil pe piaţa muncii, fondurile de pensiile facultative au câştigat aproximativ 40.000 noi clienţi, depăşind 260.000 de participanţi în total.

Pe parcursul anului 2011, politica de investiţii a fondurilor de pensii private fost caracterizată în general de prudenţă, iar portofoliile acestora au fost compuse cu preponderenţă din titluri de stat. Alocarea activelor între titlurile de stat şi restul activelor a rămas similară la finalul anului 2011 (66,33% titluri stat – 33,67% restul activelor) cu cea înregistrată la finalul lui 2010 (66,32% titluri stat – 33,68% restul activelor). Totuşi, ponderea titlurilor de stat a variat în cursul anului, în lunile imediat următoare crizei declanşate de scăderea ratingului SUA aceasta înregistrând creşteri până la un maxim de 68,58%, în detrimentul celorlalte active (31,42%).

Luna august 2011 a marcat pentru sistemul de pensii private prima investiţie în metale preţioase, cu o pondere destul de marginală totuşi, de 0,07% din totalul activelor administrate de fondurile de pensii private.

Piaţa pensiilor private va continua să crească şi în 2012, estimarea CSSPP fiind că valoarea activelor va depăşi 9,6 miliarde de lei, respectiv circa 2,2 miliarde de euro, la finalul anului. În ceea ce priveşte numărul de participanţi la sistemul de pensii private, prin cei doi piloni, acesta va depăşi pragul de 6 milioane de persoane în 2012.

Din punct de vedere legislativ, anul 2011 s-a caracterizat prin consolidarea reglementărilor aplicabile sectorului de pensii private.

Totodată, au fost definitivate câteva proiecte majore pentru piaţa pensiilor private şi cu efecte de lungă durată pentru aceasta. Unul dintre cele mai însemnate evenimente a fost aprobarea Legii Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. Fondul este parte componentă a complexului de garanţii ale sistemului de pensii private, prevăzute în legile de bază ale Pilonului II şi respectiv Pilonului III, iar odată cu înfiinţarea şi începerea funcţionării lui putem spune că avem un mecanism complet de siguranţă a sistemului.