Administratorii celui mai mare fond mutual românesc provoacă pe ceilalţi competitori. Vor calcula diferit valoarea activelor

02 04. 2015
fonduri_mutuale_investitii_la_bursa_67722700

Erste Asset Management România (EAM) aruncă mănuşa competitorilor săi şi va evalua activele fondurilor sale mutuale prin marcarea la piaţă şi nu prin aşa zisa amortizare liniară, folosită până acum.

Sunt vizate în primul rând fondurile de obligaţiuni şi deţinerile de titluri de stat şi obligaţiuni corporatiste din cele câteva fonduri care au astfel de expuneri, printre care se numără şi cel mai mare fond mutual românesc, ERSTE Bond Flexible RON (fost BCR Obligaţiuni), care are active de peste 7,1 miliarde de lei (1,75 miliarde de euro), adică aproape 43% din activele întregii pieţe.

„Ne-am decis să creştem nivelul de transparenţă al fondurilor noastre şi să aplicăm din aprilie metoda de evaluare prin marcare la piaţă. Astfel, toţi investitorii într-un fond vor beneficia de acelaşi tratament. Cei care sunt deja în fondurile noastre vor avea o expresie mai corectă a valorii plasamentelor lor. Cei care ar dori să scoată la răscumpărare titlurile deţinute vor beneficia de un preţ mai corect, de piaţă, ca şi cei care vor să cumpere titlurile fondurilor”, a declarat Dragoş Neacşu, preşedintele executiv al EAM.

Spre deosebire de marcarea la piaţă, care foloseşte preţurile de piaţă (de la Bursă, mai ales) la calculul valorii portofoliului unui fond ale obligaţiunilor, amortizarea liniară înregistrează obligaţiunile la valoarea nominală, la care se adaugă fracţiunea de dobândă periodică. Acţiunile din portofoliile fondurilor sunt deja marcate la piaţă, prin preţurile de la bursele unde sunt tranzacţionate.

Oficialul EAM recunoaşte că „s-ar putea înregistra o anumită volatilitate a valorii activului net al unor fonduri”, dar nu crede că această volatilitate, sau o eventuală scădere temporară a valorii unitare a unui titlu va expune fondurile la retrageri de capital.

„Am depăşit acea fază de dezvoltare a pieţei. Fondurile mutuale nu fac obiectul unor speculaţii, aşa că nu există astfel de pericole”, spune Dragoş Neacşu.

Totodată, administratorii de la EAM nu sunt foarte îngrijoraţi de o relativă scădere a interesului pentru fondurile cu expunere în obligaţiuni, care oricum au randamentele afectate de tendinţa de scădere a dobânzilor. Ei urmăresc să stimuleze intrarea pieţei într-o nouă fază de dezvoltare, în care fondurile cu expunere în acţiuni să aibă o importanţă tot mai mare. EAM îşi propune să cumpere acţiuni de câteva zeci de milioane de euro în acest an.

Cu o cotă de piaţă de aproape 41% din segmentul fondurilor mutuale, EAM are forţa de a impune prin competiţie direcţii de dezvoltare ale pieţei, care, altfel, sunt lăsate la voia întâmplării de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Aceasta a lăsat administratorilor, în cel mai recent regulament dedicat fondurilor de investiţii, libertatea de a decide ce metodă de evaluare să folosească. Şi nici nu a impus un termen până la care să se termine tranziţia la marcarea la piaţă, astfel că performanţele diferitelor fonduri vor fi mai greu de comparat.

ERSTE Bond Flexible RON (fost BCR Obligaţiuni) are în obligaţiuni de stat aproape 66% din valoarea totală a activelor şi alte peste 19% în obligaţiuni corporatiste.

Pe piaţă mai sunt prezente alte două mari fonduri mutuale, cu active de peste două miliarde de lei, care au mari expuneri pe obligaţiuni. Raiffeisen RON Plus are în titluri de stat aproape 63% din activele totale de peste 2,4 miliarde de lei şi 25% în obligaţiuni corporatiste.

Raiffeisen Euro Plus are 62% din activele de peste două miliarde lei (echivalent) în certificate de trezorerie şi titluri de stat. Raiffeisen Asset Management (RAM) are o cotă de piaţă de 27% din fondurile mutuale vândute în România.
Alte câteva fonduri mai au împreună expuneri de peste jumătate de miliard de lei în obligaţiuni.