Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent a crescut cu aproape 5% în 2024, până la 10.450 lei/lună – raport
Valoarea coşului pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 8.586 lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii este de 6.435 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.972 lei pe lună, scrie Agerpres.
Fundaţia Friedrich Ebert şi Sydex precizează că recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2024 raportat la luna septembrie 2023.
Potrivit sursei citate, creşterea valorii totale a coşului de consum în acest an e determinată de creşterea costurilor pentru majoritatea capitolelor, cu excepţia cheltuielilor cu locuinţa (cheltuielile cu utilităţile şi întreţinerea). Creşterile cele mai semnificative (peste 100 de lei pe lună în plus) au fost pentru alimentaţie şi pentru achiziţionarea unei locuinţe.
„Ideea unui coş minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supravieţuirii – adăpost, alimentaţie – coşul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educaţia, îngrijirea sănătăţii, transportul, comunicaţiile, recreerea, precum şi eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.)”, se mai scrie în comunicat.