Valoarea de piaţă a primelor 100 de companii din lume listate a crescut în pandemie cu peste 10 trilioane de dolari

27 05. 2021
million_dollars_1040cs081712_12153100

„Capitalizarea celor mai mari 100 de companii listate din lume a ajuns la cea mai ridicată valoare de piaţă înregistrată până în prezent, fiind de peste 2,6 ori mai mare decât în urmă cu un deceniu. Performanţa a fost susţinută, atât de succesul unor sectoare de activitate, cât şi de măsurile guvernelor şi băncilor centrale pentru diminuarea efectelor crizei sanitare. Tehnologia este indiscutabil cea mai atractivă pentru investitori, valoarea cumulată de piaţă a companiilor care activează în acest domeniu reprezentând o treime din capitalizarea totală de 31.700 miliarde de dolari. Datorită acestei evoluţii, pragul de intrare în top a atins 129 miliarde dolari şi, ca urmare, deşi numărul ofertelor publice iniţiale (IPO) a fost însemnat în ultimul an, nicio companie nou listată nu a reuşit să prindă clasamentul. Această situaţie le poate da de gândit viitorilor emitenţi de IPO care aspiră la un loc în top”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener şi Lider al serviciilor de consultanţă pentru afaceri, PwC România.

Potrivit firmei de consultanţă, toate sectoarele reprezentate în Top 100 au înregistrat creşteri uriaşe ale valorii de piaţă în anul încheiat la 31 martie 2021, ratele variind între 25% şi 75%.

Tehnologia continuă să fie cel mai mare sector în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a companiilor de profil, cu 10.500 miliarde de dolari. Astfel, companiile tehnologice au înregistrat în perioada analizată o creştere de 71%, faţă de valoarea lor din martie 2020.

De asemenea, companiile de materii prime şi cele din industrie au înregistrat creşteri foarte mari, de 75% şi, respectiv, 68%. Performanţe mai slabe au fost raportate de companiile din sănătate, de 25%, şi energie şi utilităţi, fiecare cu un plus de 26%.

Statele Unite continuă să domine Top 100 global, cu 59 de companii, care au înregistrat şi cea mai mare creştere a capitalizării, de 57% până în martie 2021, comparativ cu 42% în China sau 18% în Europa. De altfel, Europa a pierdut cinci companii din Global Top 100 în intervalul analizat: trei din Marea Britanie şi două din Franţa, compensate însă de reintrarea în top a două companii germane, Siemens şi Volkswagen.

Cele 73 de companii reprezentate de SUA şi China (14) şi regiunile sale reprezintă 77% din totalul capitalizării pieţei Top 100 companii globale.

Apple şi-a recâştigat poziţia de cea mai mare companie la nivel mondial după capitalizarea de piaţă, cu o evaluare cu 6% mai mare decât a Saudi Aramco (care a coborât pe locul doi) şi cu 13% peste cea a Microsoft (locul 3). Capitalizarea Apple a atins în ianuarie 2021 cel mai ridicat nivel de până acum, de 2.400 miliarde de dolari. Deşi valoarea de piaţă a Amazon a crescut cu 61% în aprilie 2020 – martie 2021, compania a staţionat pe locul patru. Top 10 este completat de Alphabet (Google), Facebook, Tencent, Tesla, Alibaba şi Berkshire Hathaway.

PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.