Ultima tranzacţie notabilă este preluarea designerului britanic de chipuri Arm Holdings de către producătorul american de plăci video Nvidia cu suma de 40 de miliarde de dolari.
Tot în sectorul tehnologiei, operatorul american de telecomunicaţii Verizon ar urma să plătească 6,25 miliarde dolari pentru preluarea concurentului Tracfone, filială a grupului mexican America Movil.
În sectorul sănătăţii, producătorul american de medicamente Gilead Sciences va prelua compania specializată pe biotehnologie Immunomedics contra sumei de 21 de miliarde de dolari.
În mod tradiţional, operaţiunile de tip fuziuni şi achiziţii (M&A) au tendinţa de a se accelera, după o perioadă de încetinire economică, însă tranzacţiile încheiate de la începutul acestui an se ridică la un total de 1.970 de miliarde de dolari, cu mult peste valorile de 1.260 de miliarde de dolari şi, respectiv, 1.600 de miliarde de dolari înregistrate în aceeaşi perioadă a anilor 2009 şi 2010, după ieşirea din criza financiară din 2008, subliniază Refinitiv.
„La ieşirea din recesiune, există de obicei o recuperare, iar costul capitalului are tendinţa de a fi unul redus”, comentează Graham Secker, analist la Morgan Stanley.
Potrivit Refinitiv, fuziunile şi achiziţiile încheiate de la începutul anului de companiile din sectorul tehnologic au o valoare totală de 351,4 miliarde dolari, adică 17,8% din valoarea totală, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat după bula speculativă din sectorul dotcom în 2000. Pe locul al doilea sunt serviciile financiare, cu M&A în valoare de 283,8 miliarde de dolari sau 14% din total.
Sectorul tehnologic este lider nu doar în ceea ce priveşte valoarea fuziunilor şi achiziţiilor, dar şi în termeni de volum al tranzacţiilor, cu 5.966 de proiecte de M&A anunţate de la începutul anului, dintr-un total de aproximativ 30.000, ceea ce reflectă impactul pe care îl are criza coronavirusului.
Pandemia de Covid-19 a accelerat migraţia în masă a oamenilor blocaţi în case spre platforme de internet pentru telemuncă sau cumpărături online, consultaţii medicale online şi şcoală online, iar analiştii avertizează că unele dintre aceste schimbări ar putea fi permanente.