Valoarea maximă a indemnizaţiei de creşterea copiilor ar putea ajunge la 12.000 de lei în anul 2023 de la 8.500 de lei cât e în prezent – propunere legislativă
Mai mulţi parlamentari PNL au înregistrat la Senat o propunere legislativă (B 144/2023) de modificare a articolului 2 din Ordonanta de Urgenţă a Guvernului nr. 110/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Valoarea minimă a indemnizaţiei de creşterea copilului (ICC) va fi cel puţin 60% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar valoarea maximă a indemnizației lunare pentru creşterea copilului va fi echivalentul a patru salarii minime brute pe economie, dacă propunerea legislativă B 144/2023 va fi adoptată de Parlament.
Salariul minim brut pe economie e de 3.000 de lei în anul 2023. Drept care, valoarea minimă a ICC va fi 1.800 de lei, în timp ce valoarea maximă a indemnizaţiei va fi de 12.000 de lei în anul 2023, dacă propunerea legislativă va fi adoptată de Parlament în forma actuală şi dacă va intra în vigoare în cursul acestui an.
Cronologia celor mai importante schimbări aduse indemnizaţiei de creşterea copilului din 2011 încoace, analizate de Economica.net
Mamele, sacrificate pentru a scoate ţara din criză.
În perioada ianuarie 2011 – septembrie 2012, programul indemnizaţiei de creşterea copilului a suferit cele mai dure modificări din ultimii 12 ani. Schimbările draconice aduse acestui program de guvernul Boc au avut ca scop declarativ scoaterea ţării din criză.
În perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010, indemnizaţia de creşterea copilului (ICC) reprezenta 85% din veniturile realizate de părinte în ultimele 12 luni. ICC a fost cuprinsă între 600 de lei şi 4.000 de lei lunar.
Începând cu data de 1 ianuarie 2009, indemnizaţia pentru creşterea copilului reprezenta 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni şi era cuprinsă între 600 de lei şi 4.000 de lei.
- Indemnizaţia s-a acordat în această formulă în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 148 din 3 noiembrie 2005, actualizată prin actele normative publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2008, arată o analiză făcută de Economica.net pe baza datelor pe care le-am primit de la Ministerul Muncii.
În anul 2011, Guvernul a sacrificat părinţii ca să scoată ţara din criză.
În perioada 1 ianuarie 2011 – 31 septembrie 2012, indemnizaţia pentru creşterea copilului scade la 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi se introduce plafonul maxim al indemnizaţiei, în valoare de 3.400 de lei lunar pentru concediu de un an, şi de 1.200 de lei lunar pentru părintele care alege să stea doi ani în concediu pentru creşterea copilului.
Concret, în perioada 2011 – octombrie 2012, părintele a avut de ales între:
- concediu pentru creşterea copilului pe o perioadă de un an de zile şi ICC cuprinsă între 600 de lei şi 3.400 de lei.
- concediu pentru creşterea copilului pe o perioadă de doi ani şi ICC cuprinsă între 600 de lei şi 1.200 de lei lunar.
- Aceste schimbări aduse ICC s-au făcut prin OUG nr. 111 din 2010.
8 decembrie 2010, data la care guvernul emite Ordonanţa de Urgenţă prin care penalizează părintele care a ales să stea doi ani în concediu pentru creşterea copilului. Aşa cum arătat mai sus, părintele care a ales să stea doi ani în concediu pentru creşterea copilului a primit o indemnizaţie lunară de maximum 1.200 de lei, faţă de 3.400 de lei – plafonul maxim al ICC aplicat părinţilor care au ales să stea doar un an în concediu pentru creşterea copilului, arată o analiză publicată de Economica.net.
Aşa a crezut Guvernul că scoate ţara din criză
Schimbările draconice aduse cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului au fost făcute prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 111 din 2010. Iată cum a argumentat atunci guvernul luarea acestei decizii: „În vederea eficientizării programului de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, acesta a fost reanalizat, ţinându-se cont de durata de acordare şi de principiile de finanţare din alte state membre ale Uniunii Europene care au indemnizaţii similare. Situaţia economică actuală impune utilizarea eficientă a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plăţii indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condiţiilor de eligibilitate, precum şi al cuantumurilor acordate. Conform programului cuprinzător anticriză susţinut de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, măsurile luate de România trebuie să conducă la normalizarea condiţiilor financiare şi la pregătirea redresării economice, măsurile luate urmând a fi puse în aplicare începând cu luna ianuarie 2011”, se arată în OUG nr 111 din 2010, consultată de Economica.net.
În perioada 1 octombrie 2012 – 31 iunie 2016, indemnizaţia de creşterea copilului a urcat la 85% din media veniturilor din ultimul an şi a fost cuprinsă între 600 de lei şi 3.400 de lei. În această perioadă, indemnizaţia a crescut din nou la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimul an şi a fost cuprinsă între 600 de lei şi 3.400 de lei lunar, indiferent de durata concediului de creşterea copilului.
- Aceste schimbări au fost operate prin Legea nr. 166 din 2012 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 124 din 2011.
În perioada iulie 2016 – sfârşitul lunii august 2017, nivelul maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu a mai fost plafonat. Guvernul a eliminat plafonul maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului; indemnizaţia reprezenta 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, iar plafonul minim al indemnizaţiei a fost de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară, garantat în plată, conform unei analize publicate de Economica.net.
Din septembrie 2017 indemnizaţia de creşterea copilului este plafonată la maximum 8.500 de lei lunar.
Economica.net vă aminteşte că în anul 2017 guvernul Tudose a decis să introducă din nou plafon maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Concret, începând cu luna septembrie 2017, cuantumul indemnizaţiei de creşterea copilului este de cel mult 8.500 de lei lunar.