Valoarea medie a cifrei de afaceri pentru firmele intrate în insolvenţă la trei luni s-a triplat

Economica.net
11 06. 2013
insolvent_48617800_10457400

Cifra de afaceri luată în calcul are la bază informaţiile depuse la Ministerul Finanţelor Publice pentru activitatea desfăşurată în anul premergător intrării în insolvenţă.

Astfel, cifra de afaceri medie pentru primul trimestru din acest an a fost de 2,9 milioane lei, iar cea aferentă primelor luni ale anului precedent de 931.000 de lei.

În primul trimestru al acestui an, s-au înregistrat 6.381 insolvenţe noi, în scădere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Şi din punct de vedere al numărului de angajaţi din companiile intrate în insolvenţă anul acesta s-a consemnat o creştere faţă de anul trecut, de la 6,9 angajaţi media pe firmă, la un număr mediu de 9,51 persoane.

În acelaşi timp, deşi gradul de îndatorare al companiilor este mai mic în acest an, 98,63% faţă de 132,85% în 2012, valoare medie a datoriilor a crescut la 2,9 milioane de lei, de la 2,2 milioane de lei în primul trimestru din 2012.

Chiar dacă din punct de vedere numeric, ponderea firmelor mijlocii, mari şi foarte mari a reprezentat doar 3-4% din totalul firmelor intrate în insolvenţă în primul trimestru din ultimii trei ani, ponderea cifrei de afaceri raportate de acestea în total afaceri a crescut semnificativ, de la 18% în 2011 şi la 55% în 2012 la 66% în 2013.

Acelaşi trend se poate observa şi pentru ponderea datoriilor în funcţie de clasa de mărime a firmelor insolvente. Astfel, ponderea datoriilor firmelor mijlocii, mari şi foarte mari a crescut constant în ultimii trei ani, de la 16% în 2011 la 59% în 2013.

„Indicatorii financiari pentru firmele intrate în insolvenţă în primul trimestru din 2013 arată mai bine comparativ cu cei calculaţi pentru firmele intrate în insolvenţă în aceeaşi perioadă a ultimilor 4 ani. Acest lucru se poate explica prin creşterea ponderii firmelor insolvente mari şi foarte mari (…) Astfel, se observă o creştere a calibrului firmelor intrate în insolvenţă în acest an, ceea ce a determinat creşterea mediilor cifrei de afaceri şi a datoriilor, dar în acelaşi timp scăderea ratei medii a pierderii, a îndatorării şi a duratei de încasare a creanţelor”, se menţionează în studiu.

Datele Coface arată că în primul trimestru 239 de firme cu afaceri de peste un milion de euro, au intrat în insolvenţă. din care 191 cu afaceri de 1-5 milioane de euro şi 26 cu 5-10 milioane de euro vânzări.

În acelaşi timp, 15 firme cu afaceri de 10-50 milioane de euro au intrat în insolvenţă, 4 cu un rulaj de 50-100 milioane de euro şi trei cu peste 100 milioane de euro, cifră de afaceri.

Pentru al treilea an consecutiv, primele zece sectoare care înregistrează cel mai mare număr al firmelor aflate în insolvenţă rămân neschimbate, singurele modificari fiind la nivel de ordine în cadrul topului, dar cu variaţii de una, maxim două poziţii.

Analizând evoluţia cazurilor de insolvenţă pe rol în ultimii 5 ani, se observă o tendinţă de consolidare a gradului de concentrare a volumelor în primele 3, respectiv 5 sectoare. Astfel, ponderea primelor 3 sectoare care au înregistrat cele mai multe dosare pe rol în insolvenţă în cifre absolute a variat în ultimii 5 ani între 50%-54%, iar primele 5 sectoare între 65% – 70%. Aceste ponderi nu sunt întâmplătoare şi sunt determinate de factori structurali precum distribuţia sectorială a tuturor firmelor active la nivel naţional.

Construcţiile, Horeca (hoteluri, restaurante şi catering) şi industria metalurgică sunt sectoarele cu cel mai ridicat nivel al insolvenţelor deschise în primul trimestru al anului curent raportat la numărul firmelor active. De menţionat, că aceleaşi sectoare au fost incluse în top 5 sectoare cu cele mai ridicate valori pentru acest indicator şi pentru anul 2012, ceea ce indică persistenţa unor probleme sistemice structurale.

Distribuţia teritorială a cazurilor de insolvenţă din primul trimestru nu a suferit modificări importante faţă de situaţia existentă în aceeaşi perioadă a anului anterior. Astfel, cele mai afectate trei zone din punctul de vedere al numărului de insolvenţe înregistrate în anul curent au fost Sud-Est, Sud şi respectiv Nord-Vest, acestea concentrând aproximativ jumătate din totalul insolvenţelor înregistrate în perioada analizată.

Singurele zone în care numărul de insolvenţe a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior sunt Centru, Nord-Est şi Sud-Est.