Valoarea nominală a tichetelor de masă va creşte la 35 de lei de la 1 august
La Palatul Victoria a avut loc prima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu, pe agendă regăsindu-se mai multe teme de interes pentru partenerii sociali.
Reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi patronatelor au agreat majorarea valorii maxime a tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024 la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii, scrie Agerpres.
„Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele şi patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie şi reforme în beneficiul oamenilor. Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menţine liniile stabilite prin bugetul de stat şi vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, important instrument de reforme şi investiţii pentru ţara noastră. În acelaşi timp, aşa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflaţiei astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă şi predictibilă de susţinere a economiei şi de creştere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a spus premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
Consultările Guvernului cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor vor continua, atât în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, cât şi la nivelul ministerelor.