Valoarea nominală maximă a tichetului de masă creşte cu 4 bani până la 40.04 lei din octombrie
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă creşte la 40.04 lei din octombrie 2024 şi e valabilă până în martie 2025, conform unui proiect de Ordin comun al Ministerului de Finanţe şi Ministerului Muncii, consultat de Economica.net.
Aceasta înseamnă creşterea cu 4 bani a valorii nominale maxime a tichetului de masă în perioada octombrie 2024 – martie 2025 faţă de intervalul precedent: ianuarie 2024 – septembrie 2024.
Spre comparaţie, valoarea nominală maximă a tichetului de masă, valabilă în perioada ianuarie 2024 – septembrie 2024, e de 40 lei, conform OUG 69 din 2023, consultată de Economica.net.
Clarificare
Unii dintre angajatori aleg să le acorde salariaţilor lor tichete de masă sub valoare nominală maximă prevăzută de lege. Aceasta – pentru că firmele nu sunt obligate să le acorde angajaţilor valoarea nominală maximă a tichetelui de masă.
Actualizare 24 septembrie
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă e de 40.04 lei din octombrie 2024 până în martie 2025 inclusiv, conform Ordinului comun al Ministerelor Finanţelor şi Muncii nr. 4.679/2.024 din 2024, oficializat prin publicarea în Monitorul Oficial din 24 septembrie.
Citeşte şi: