Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii s-a dublat în 2012, la 788 milioane dolari

Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii s-a dublat anul trecut, la 788 milioane dolari, deşi numărul trazacţiilor s-a diminuat faţă de 2011, potrivit companiei Ernst&Young, care estimează şi pentru acest an o creştere a pieţei, în special din privatizări, sectorul financiar şi energie regenerabilă.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 09:54
Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii s-a dublat în 2012, la 788 milioane dolari

Astfel, piaţa a crescut faţă de 2011 cu 106%. Deşi numărul tranzacţiilor a scăzut uşor în 2012 (114 tranzacţii în 2012, faţă de 120 în 2011), creşterea a fost asigurată de dublarea mediei tranzacţiilor ale căror valori au fost făcute publice, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă şi audit.

„În ciuda situaţiei macroeconomice şi incertitudinilor politice din anul 2012, putem spune că piaţa de fuziuni şi achiziţii a avut un an bun, rezultat bazat pe cele câteva tranzacţii reprezentative în sectoare ca agri-business, e-commerce, energii regenerabile şi real estate”, a declarat Florin Vasilică, partener şi director al departamentului de asistenţă în tranzacţii în cadrul Ernst & Young România.

Investiţiile au provenit în această perioadă din SUA (opt tranzacţii), Franţa (cinci tranzacţii), Cipru şi Marea Britanie (fiecare câte patru tranzacţii), Germania şi Canada (câte trei).

Germania, principalul investitor în mod tradiţional, a fost înlocuită de SUA. De cealaltă parte, nu s-a înregistrat nicio investiţie românească în afara graniţelor (outbound), indicând faptul că jucătorii locali sunt mai concentraţi pe consolidarea afacerilor în ţară. Cele mai atractive sectoare, în funcţie de valorile anunţate ale tranzacţiilor, au fost real-estate-ul, retail-ul, producţia, industria alimentară şi energia şi mineritul.

Anul 2012 a marcat şi o creştere a numărului de tranzacţii cu companii puternice, dar a continuat şi tendinţa conturată în 2010 şi 2011, când companiile aflate în insolvenţă sau în situaţii dificile dominau tranzacţiile locale.

„Dacă luăm în considerare şi faptul că în 2012 s-a încheiat cea mai mare tranzacţie din ultimii doi ani – achiziţia producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş de către Ameropa Holding, putem spune că încrederea investitorilor în economia românească s-a consolidat”, se arată în comunicat.

Dacă în anul 2011 piaţa românească de M&A (fuziuni şi achiziţii) a fost împărţită în mod egal între investitorii străini şi cei locali, în 2012 investitorii străini au avut 54% din piaţă, fapt care indică un interes crescut al acestora în piaţa românească, ei monitorizând în continuare România în căutarea unor ţinte atractive. Cu toate acestea, procentajul investiţiilor de tip private equity în numărul tranzacţiilor a scăzut, de la 35% în 2011, la 18% în 2012. Acest indicator subliniază dificultatea investitorilor financiari de a identifica obiective interesante în România pe măsura portofoliului lor, dar şi concentrarea atenţiei acestora asupra vânzării companiilor de portofoliu deţinute de mult timp.

„În 2012, s-a văzut o dinamică crescută în piaţa de M&A care continuă şi în acest început de an. Această dinamică va fi susţinută de aşteptata stabilitate politică şi de reînceperea procesului de privatizare, precum şi de tranzacţiile aşteptate în sectorul financiar şi al energiei regenerabile. De aceea, cred că 2013 va fi un an mai bun decât 2012”, a adăugat Florin Vasilică.

Astfel, printre cele mai mari tranzacţii din 2012, excluzând tranzacţiile care implică active din mai multe ţări, au fost preluarea producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş de Ameropa Holding din Elveţia pentru 250-300 milioane de euro, precum şi cumpărarea retailerului online de produse electronice şi electrocasnice eMag de către americanii de la Naspers pentru 83 milioane de dolari (circa 63 milioane de euro). Pe locul trei, ca valoare a tranzacţiei se află vânzarea centrului comercial Liberty Center pentru 60 de milioane de euro, aceasta fiind urmată de preluarea fabricii de ulei Lehliu Gară, de la Prio Foods, de către grupul american Bunge, tranzacţie de 65,6 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...