Valoarea primei obligatorii de asigurare a locuinţei, majorată la 130 lei – amendament aprobat de Comisia economică din Camera Deputaţilor

Valoarea primei obligatorii de asigurare a locuinţei ar putea fi majorată de la 100 lei la 130 lei, conform unui amendament la proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, care a fost aprobat de Comisia economică a Camerei Deputaţilor. Amendamentul a fost depus de PAID.
AGERPRES - mar, 04 apr. 2023, 14:27
Valoarea primei obligatorii de asigurare a locuinţei, majorată la 130 lei - amendament aprobat de Comisia economică din Camera Deputaţilor

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional, scrie Agerpres.

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară Cristian Roşu, care a fost prezent la şedinţa comisiei, a explicat, după reuniune, că această majorare este necesară din cauza inflaţiei.

„(Valoarea primei) a fost stabilită în anul 2008. Din acel moment şi până în 2023, toată perioada de inflaţie care a fost în aceşti ani, nu a mai fost înglobată, iar compania de asigurări PAID trebuie să-şi constituie rezerve, a afirmat Roşu.

Întrebat de ce valoarea despăgubirilor în caz de calamitate a rămas 20.000 euro, el a spus că şi această valoare va fi modificată în perioada următoare.

„În acest moment, se renegociază contractele de reasigurare după cutremurele din Turcia şi Siria, toate companiile mari de reasigurări, că sunt foarte puţine care asigură dezastre, şi-au scumpit foarte mult aceste reasigurări, drept pentru care nu putem încă să vedem care ar fi costul acestei asigurări. (…) Şi aceste valori de 20.000 euro şi de 10.000 euro vor fi crescute în perioada următoare, dar după ce vom ştii exact care sunt noile viziuni ale reasigurătorilor, pentru că dezastrele trebuie neapărat reasigurate”, a completat vicepreşedintele ASF.

El a arătat că suma de 20.000 lei este acordată în condiţiile de daună totală, menţionând că „şi în cutremurele care au fost în Gorj nu s-au semnalat daune totale”.

Potrivit lui Roşu, „în perspectiva următoare, aceste sume se vor majora cu siguranţă”, dar nu se poate spune cu ce procent, având în vedere noile evaluări.

„Am avut întrebări pertinente din partea mai multor oameni care au spus: domnule eu stau la etajul 10 în vârful unui deal, niciodată nu o să vină apa la mine să-mi ia blocul. De aceea, sunt şi sumele mici de 130 lei, ele funcţionează pe un principiu al mutualităţii”, a adăugat vicepreşedintele ASF.

Întrebat în legătură cu faptul că nu se poate repara cu 20.000 euro structura unui imobil afectat, Cristian Roşu a răspuns: „Trebuie să ne gândim că o casă trebuie să aibă şi asigurare facultativă. Noi discutăm de un minim necesar în care poţi să ajuţi”.

Te-ar mai putea interesa și
Electronicele uzate, mina de aur aruncată la gunoi: peste 91 miliarde dolari pierdute din metale rare nerecuperate. Care sunt cifrele pentru România
Electronicele uzate, mina de aur aruncată la gunoi: peste 91 miliarde dolari pierdute din metale rare nerecuperate. Care ...
În timp ce cererea globală pentru metale rare și materii prime critice crește accelerat, lumea continuă să arunce una dintre cele mai valoroase resurse moderne: deșeurile electronice. În......
Fără PNRR şi programul Anghel Saligny, 50.000 de oameni vor trebui disponibilizaţi din construcţii şi industriile conexe – FPSC
Fără PNRR şi programul Anghel Saligny, 50.000 de oameni vor trebui disponibilizaţi din construcţii şi industriile conexe ...
Irinel Gheorghe, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), a declarat că simulările ...
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale, până pe 17 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale, până pe 17 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale se pot depune până pe 17 noiembrie, iar campania electorală începe în ...
UE susține industria europeană a biogazului cu 37 mld. euro
UE susține industria europeană a biogazului cu 37 mld. euro
Un nou raport al coaliţiei Methane Matters, arată că Uniunea Europeană (UE) a pus la dispoziţia industriei biogazului ...