Valoarea primelor brute subscrise pe RCA a crescut cu 33,22%, în primul semestru

Economica.net
28 09. 2016
accident_55555_54063100

‘În primul semestru al anului 2016, volumul total al PBS pe segmentul RCA a fost de 2,09 miliarde de lei, cu 33,22% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Creşterile de tarife RCA operate în ultimul an, coroborate cu necesitatea optimizării costurilor prin contractarea unor poliţe cu durată de valabilitate mai mare, au determinat anumite schimbări în opţiunile consumatorilor. În al doilea trimestru al anului 2016 a fost observată o creştere semnificativă a ponderii poliţelor RCA emise pe o perioadă de 12 luni (35,68% din poliţele încheiate în trimestrul al doilea din 2016 au fost pe perioada de 12 luni, comparativ cu 32,62% în aceeaşi perioadă a anului trecut). Raportându-ne la practicile altor state europene, pe piaţa din România a fost evidenţiată ponderea mult prea mare a poliţelor RCA pe perioada de 6 luni, aspect care se reflectă inclusiv într-un cost anualizat mai mare’, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a crescut cu circa 13,15% în 2015, atingând un maxim pentru ultimii 5 ani atât în cazul persoanelor fizice, cât şi al persoanelor juridice. La această tendinţă a contribuit majorarea semnificativă a valorii daunei medii şi a valorii totale a despăgubirilor brute plătite comparativ cu anul 2010. Acest trend de creştere a continuat uşor şi în al doilea trimestru al anului 2016, având în vedere primele medii la nivel de piaţă.

Conform ASF, piaţa RCA a fost supusă unor şocuri semnificative în anii 2015-2016, cu jucători importanţi aflaţi fie în insolvenţă, fie în dificultate financiară.

‘Cu toate acestea, în anul 2016 a fost resimţită şi o creştere a interesului unor noi societăţi de a intra pe acest segment de piaţă (Grawe România a notificat ASF, la începutul anului 2016, intenţia de a intra pe piaţa RCA. Grupul ERGO, unul din cei mai importanţi jucători la nivel european, a achiziţionat recent pachetul de acţiuni al societăţii Credit Europe Asigurări – Reasigurări S.A., prin intermediul căreia urmează să îşi intensifice prezenţa pe piaţa asigurărilor generale din România, inclusiv pe segmentul RCA). Ulterior falimentului Astra, analiza datelor raportate de societăţile de asigurări a reliefat faptul că redistribuirea pieţei s-a realizat între un grup restrâns de societăţi, respectiv Asirom, Carpatica, Euroins şi City Insurance, remarcându-se creşterea semnificativă a Asirom până la nivelul de aproximativ 26% din piaţa RCA’, menţionează sursa citată.