Valoarea producţiei agricole din România a scăzut cu 15,4% în 2020

Valoarea producţiei în agricultură a scăzut anul trecut cu 15,4% faţă de anul anterior, până 81,4 miliarde de lei în preţuri curente, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - vin, 15 oct. 2021, 12:01
Valoarea producţiei agricole din România a scăzut cu 15,4% în 2020

Potrivit datelor INS, producţia din sectorul vegetal a scăzut cu 21,5%, iar producţia din sectorul animal şi serviciile agricole au scăzut cu câte 1,2%. Valoarea producţiei vegetale, în preţuri curente, a fost de 52,8 miliarde de lei, cea a producţiei animale, de 26,7 miliarde de lei, iar diferenţa de 1,83 miliarde de lei reprezintă serviciile agricole, scrie Agerpres.

Producţia vegetală deţine şi în anul 2020 ponderea cea mai mare (64,9%) în structura valorii producţiei ramurii agricole.

Datele INS arată că valoarea producţiei vegetale, în anul 2020 faţă de anul 2019, a înregistrat scăderi în toate regiunile de dezvoltare ale României.

„Comparativ cu anul 2019, în anul 2020 valoarea producţiei animale a înregistrat creşteri în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+3,9 puncte procentuale), Nord-Est (+1,9 puncte procentuale) şi Sud-Vest Oltenia (+0,6 puncte procentuale); în celelalte regiuni de dezvoltare valoarea producţiei animale a înregistrat scăderi cuprinse între 5,8 puncte procentuale şi 0,5 puncte procentuale”, se menţionează în comunicat.

Valoarea serviciilor agricole a crescut în regiunile de dezvoltare Sud-Est (+12,3 puncte procentuale), Sud-Muntenia (+4,8 puncte procentuale) şi Nord-Est (+2,6 puncte procentuale), în celelalte regiuni de dezvoltare înregistrând scăderi cuprinse între 7,4 puncte procentuale şi 1,0 puncte procentuale.

Producţia vegetală are ponderea cea mai mare în producţia ramurii agricole în toate regiunile de dezvoltare ale ţării, cu valori cuprinse între 59,2% în regiunea de dezvoltare Centru şi 73,1 % în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia.

În cazul producţiei vegetale, ponderea cea mai mare revine regiunilor de dezvoltare: Sud-Muntenia (18,9%), Nord-Est (15,4%) şi Sud-Vest Oltenia (15,2%), iar în producţia animală ponderea cea mai importantă o au regiunile de dezvoltare: Nord-Est (19,4%), Sud-Muntenia (15,2%), Centru (14,6%) şi respectiv Nord -Vest (14,4%).

Te-ar mai putea interesa și
Franklin Templeton International Services l-a numit pe Marius Dan la conducerea sucursalei din Bucureşti, de la 1 iulie
Franklin Templeton International Services l-a numit pe Marius Dan la conducerea sucursalei din Bucureşti, de la 1 iulie
Franklin Templeton International Services SRL, administratorul Fondului Proprietatea, l-a numit pe Marius Dan director al Sucursalei Bucureşti, începând cu 1 iulie 2025, în locul lui Johan Meyer,......
Reglementările se schimbă, provocările de business rămân. Sustenabilitatea, dincolo de obligațiile de raportare, ca soluție de creștere pe termen lung
Reglementările se schimbă, provocările de business rămân. Sustenabilitatea, dincolo de obligațiile de raportare, ca ...
Numeroase organizații tind încă să reducă sustenabilitatea la o simplă obligație de raportare, o „bifă” în calendarul ...
Eurowind Energy a inaugurat parcul Fotovoltaic Teiuș, de 60,2 MW, cel mai mare proiect co-finanțat prin PNRR. Va pune și o baterie de 116 MWh
Eurowind Energy a inaugurat parcul Fotovoltaic Teiuș, de 60,2 MW, cel mai mare proiect co-finanțat prin PNRR. Va pune și ...
Eurowind Energy, dezvoltator și operator danez de proiecte regenerabile, anunță inaugurarea oficială a Parcului Fotovoltaic ...
BYD depășește Tesla iar piața chineză a vehiculelor electrice impune ritmul la nivel mondial
BYD depășește Tesla iar piața chineză a vehiculelor electrice impune ritmul la nivel mondial
Peisajul vehiculelor electrice se schimbă, iar compania chineză BYD se impune ca principalul concurent al Tesla, compania ...