Valoarea totală a fraudelor, corecţiilor sau cheltuielilor neeligibile pe fonduri europene a depăşit 1,8 miliarde euro, în perioada 2007-2013

Economica.net
23 03. 2018
bundles_of_euro_banknotes_close_up_03365cs_u_01866600

‘Din acestea, 16% vizează Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), acesta fiind programul cu cel mai înalt nivel de fraudă/corecţii/neeligibilităţi. Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative manifesta un nivel de 18%, iar Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice de 14,06%’, se arată în document.

Potrivit acestuia, România a renunţat la utilizarea a peste 4,176 miliarde euro, resurse care puteau să intre în economie.

‘Practic, din cei 4.176.914.564 euro, bani care ar fi putut intra în România, 1.849.161.739 euro reprezintă corecţii/fraude/cheltuieli neeligibile’, menţionează sursa citată.

Documentul precizează că rata efectivă a absorbţiei în perioada 2007 – 2013 a fost de 78,08% din alocarea totală. Cea mai mică rata efectivă de absorbţie, arată sursa citată, o livrează POSDRU 2007 – 2013, aceasta fiind de 67,54%, urmată de POS Transport 2007 – 2013 cu 74,63% şi POS Mediu 2007 – 2013 cu 78,48%.

‘România a renunţat la utilizarea a 1.128.312.188 euro destinaţi educaţiei, reducerii sărăciei sau armonizării cererii cu oferta de competenţe pe piaţa forţei de muncă. În acelaşi timp, deşi puteau fi utilizaţi pentru construcţia de autostrăzi, căi ferate etc., România nu a utilizat 1.088.039.134 euro destinaţi infrastructurii. De asemenea, 949.422.769 euro, au fost returnaţi Comisiei sub formă de corecţii sau de dezangajare bugetară’, menţionează sursa citată.