„Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România (M&A – mergers and acquisitions) a înregistrat 54 de tranzacţii în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu 42, în aceeaşi perioadă din 2020. Deloitte estimează valoarea totală a pieţei pentru tranzacţiile cu valoare comunicată şi necomunicată la aproximativ 1,2-1,4 miliarde de euro, din care tranzacţiile cu valoare comunicată au fost de 485 de milioane de euro. Pentru comparaţie, valoarea totală a pieţei în prima jumătate a anului 2020 a fost de 1-1,2 miliarde de euro, din care tranzacţiile cu valoare comunicată au însumat 572 de milioane de euro”, se precizează într-un comunicat al companiei, scrie Agerpres.
Reprezentanţii companiei arată, în context, că investitorii sunt interesaţi în special de companiile din tehnologie, energie regenerabilă, imobiliare şi sănătate.
„Notăm interesul investitorilor în particular pentru companiile care au excelat în perioada de pandemie, precum cele active în domeniul tehnologiei şi cele care s-au adaptat şi au dezvoltat noi tehnologii pentru a-şi menţine sau îmbunătăţi rezultatele. Pe lângă tehnologie, domeniile în care investitorii vor continua să fie foarte activi sunt energia regenerabilă, imobiliarele şi sănătatea. Din ce în ce mai mulţi investitori vor evalua impactul ESG (environmental, social, governance) al companiilor pe care vor să le achiziţioneze, aşa că activitatea de M&A în anumite industrii poate aduce surprize în viitor. Acest aspect va depinde şi de unghiurile multiple din care investitorii vor evalua companiile. Anul 2021 arată promiţător din punctul de vedere al activităţii de M&A, având în vedere entuziasmul din mediul de business local”, a declarat Radu Dumitrescu, partener coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.
Patru tranzacţii cu o valoare declarată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro au fost anunţate în prima jumătate a anului, similar cu acceaşi perioadă a anului 2020. Cele mai mari tranzacţii au fost achiziţionarea MaxBet România de către Novalpina Capital, cu sediul în Londra, pentru o valoare estimată de 250 de milioane de euro, achiziţionarea de către Glovo a operaţiunilor Delivery Hero din regiunea balcanică pentru o valoare comunicată de 170 de milioane de euro, achiziţia Hermes Business Campus de către fondul de investiţii Adventum pentru o valoare estimată de 150 de milioane de euro şi preluarea de către Hidroelectrica a parcurilor eoliene Crucea Wind Farm şi Steag Energie pentru o valoare comunicată de 130 de milioane de euro.
Potrivit Deloitte, cele mai active sectoare după numărul de tranzacţii au fost imobiliarele (inclusiv construcţiile), tehnologia şi serviciile financiare. Împreună, acestea au generat 24 de tranzacţii. Din punctul de vedere al valorii tranzacţiilor, cel mai activ sector a fost cel imobiliar, urmat de energie şi servicii financiare.
„Cu toate că pandemia de COVID-19 a avut un impact fără precedent asupra oamenilor, pieţele de M&A sunt guvernate de optimism. Infuzia cu lichidităţi a pieţelor cuplată cu presiunea pe strategiile de alocare a capitalului favorizează o situaţie dinamică în domeniul M&A. Ne aşteptăm ca activitatea să evolueze pozitiv pe fondul creşterii de certitudine”, a precizat, la rândul său, Iulia Bratu, Director, Corporate Finance, Deloitte România.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate. Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă în management şi consultanţă financiară, servicii de managementul riscului, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.000 de profesionişti.