Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni, în creştere cu aproape 21% la BVB în această săptămână – analiză

Economica.net
31 07. 2016
bursa_bucuresti_bvb_90927400_23567200

În săptămâna 25 – 29 iulie, valoarea totală tranzacţionată pe bursă a ajuns la 122,12 milioane lei.

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Banca Transilvania (TLV) în valoare de 23,24 milioane lei, Romgaz (SNG) – 19,49 milioane lei, Fondul Proprietatea (FP) – 17,45 milioane lei, Electrica (EL) – 13,54 milioane lei şi Transgaz (TGN) – 7,69 milioane lei.

Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 5,50 milioane lei, cele cu obligaţiuni 450.000 de lei, iar cele cu unităţi de fond 60.000 de lei.

În piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 19,03 milioane lei.

Săptămâna aceasta indicii bursieri au înregistrat evoluţii pozitive, cuprinse între 0,63% pe indicele BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor şi 1,37% pe indicele BETPIus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB.

În perioada analizată, 37 titluri au avut evoluţii pozitive, 17 au fost stabile şi 21 au avut evoluţii negative.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Socep (SOCP), Retrasib (RTRA) şi Uztel (UZT) de 17,52%, 14,07% şi respectiv de 9,92%.

Scăderea cea mai mare a fost consemnată pe titlurile Prefab (PREH) de 12,13%, aceasta fiind urmata de titlurile Sinteza (STZ) şi Turism Hoteluri (EFO), de 7,69%, respectiv de 6,20%.