Valoarea voucherelor pentru vacanţă ar putea creşte

Majorarea voucherelor de vacanţă pentru românii care aleg să le folosească în extrasezon, de la 1.450 de lei la 2.080, o solicitare din partea reprezentanţilor industriei de ospitalitate din România, a fost primită în mod pozitiv de Guvern, a declarat, joi, la Poiana Braşov, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare a Turismului (FAPT), Corina Martin, citată de Agerpres.
Economica.net - joi, 16 ian. 2020, 13:00
Valoarea voucherelor pentru vacanţă ar putea creşte

„Am avut solicitări din partea agenţiilor de turism şi a hotelierilor pentru a propune guvernului, ceea ce noi, industria ospitalieră din România am şi făcut – majorarea cuantumului tichetelor de vacanţă pentru turiştii care vor alege să vină în vacanţă în perioadele de extrasezon. Suma propusă este de 2080 de lei, practic de la 1450 de lei am ajunge la o valoare mai mare, dar trebuie să ne gândim că aceşti bani se întorc într-o sumă şi mai mare în turismul românesc. Este un sprijin care vine pentru operatorii de cazare, de alimentaţie publică, de agenţiile de turism şi, destinaţii care sunt dependente de sezonalitate – de exemplu litoralul românesc, vor avea posibilitatea să vadă mai mulţi turişti”, a declarat Martin pentru AGERPRES.

Aceasta a menţionat câteva dintre efectele acestei majorări.

„Cu o valoare mai mare putem să stăm un număr mai mare de nopţi într-o destinaţie sau putem alege un hotel de patru stele în loc de unul de trei stele. Sau cu o valoare mai mare a tichetelor putem să alegem să consumăm şi servicii de spa, tratamente, tratamente balneare, wellness, putem vizita atracţii turistice, muzee, tot ce oferă destinaţiile româneşti. În concluzie, o sumă mai mare va aduce mai mulţi turişti, sosiri şi în perioadele de extrasezon, care, acum sunt descoperite”, a precizat preşedintele FAPT.

Conform Corinei Martin, reacţia Guvernului faţă de această solicitare este una pozitivă, motiv pentru care există toate şansele ca această modificare să fie operată în cursul acestui an.

„Avem parte de reacţii pozitive din partea guvernului. În acest moment, discuţiile pe care le avem să credem că vom ajunge la această majorare. Pentru noi, acesta va fi un aport mai mare care vine din partea statului pentru turismul românesc şi ne bucură”, a spus Corina Martin.

Te-ar mai putea interesa și
Putin se oferă să ajute Iranul după explozia devastatoare dintr-un port soldată cu cel puţin 25 de morţi
Putin se oferă să ajute Iranul după explozia devastatoare dintr-un port soldată cu cel puţin 25 de morţi
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a oferit să ajute Iranul în a face faţă exploziei care a zguduit cel mai mare port comercial al ţării sâmbătă şi care s-a soldat cu cel puţin 25 de......
Debitul Dunării, în creştere până la 6.000 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării, în creştere până la 6.000 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va creşte în următoarele zile până la 6.000 mc/s, situându-se ...
Poliţia exclude „pentru moment” pista teroristă în incidentul soldat cu morţi şi răniţi de la un festival din Vancouver
Poliţia exclude „pentru moment” pista teroristă în incidentul soldat cu morţi şi răniţi de la un festival ...
Poliţia din Vancouver exclude "pentru moment" ca şoferul care a intrat sâmbătă în mulţime la Vancouver, provocând ...
Rusia susţine că va distruge în curând „rămăşiţele împrăştiate” ale armatei ucrainene în regiunea Kursk
Rusia susţine că va distruge în curând „rămăşiţele împrăştiate” ale armatei ucrainene în regiunea Kursk
Un comandant militar rus i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că "rămăşiţele împrăştiate" ale armatei ucrainene ...