Valonia consideră că „nu va fi posibil să respecte” ultimatumul dat de UE cu privire la CETA
‘Nu va fi posibil să fie respectat acest ultimatum’, a declarat şeful legislativului valon într-un interviu la postul de radio belgian RTL.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a dat duminică termen până luni seara Belgiei – blocată de rezistenţa valonă faţă de CETA – să spună dacă este sau nu în măsură să semneze Tratatul de liber schimb la ceremonia prevăzută pentru joi la Bruxelles.
André Antoine a cerut, în esenţă, mai mult timp pentru ca Valonia (regiune francofonă din sudul Belgiei) să poată studia textele, evitând totodată să răspundă la întrebarea cât timp ar dura exact aceasta.
‘Mâine va exista un Tratat cu americanii, cu japonezii şi chinezii, este nevoie deci de o bază juridică solidă’ pentru a semna cu canadienii, a declarat el, adăugând că un număr mare de documente ar trebui studiate. ‘Suntem în faţa unei marmelade de text, am 300 de pagini din tratat, 1.300 de pagini de anexe. Am două declaraţii sau chiar poate trei interpretative, am un instrument interpretativ (…)’.
Întrebat dacă Valonia este asemenea eroului din benzile desenate galice care rezistă invadatorului roman, Antoine spune: ‘Noi nu suntem Asterix pentru că nu există nici o poţiune magică, avem pur şi simplu doar forţa convingerilor noastre.’
Înalţi oficiali ai Uniunii Europene, între care Donald Tusk şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, urmează să poarte discuţii luni cu premierul belgian Charles Michel, într-o încercare de a salva acordul comercial istoric cu Canada, în prezent blocat de parlamentul regional valon, relatează DPA, citând surse anonime.
Valonia vede în CETA premisele Tratatului TTIP sau Tafta, foarte nepopular, pe care UE îl negociază foarte laborios cu SUA, şi cere mai multe garanţii în faţa puternicelor multinaţionale.
În finalul acestor discuţii, preşedintele Consiliului European ar urma să poarte convorbiri cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau, care speră ca acordul să poată să fie semnat joi la Bruxelles.
După ce România şi Bulgaria şi-au ridicat obiecţiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate guvernele blocului comunitar şi-au dat consimţământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepţia Belgiei, care are nevoie de acordul tuturor celor cinci entităţi componente administrative. Nemulţumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii şi guverne, regiunea Valonia nu şi-a dat încă acest aviz.
Anterior, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, se declarase ‘optimist’ în privinţa salvării acordului.